Suntem în 2014, au trecut mai mult de la şapte ani de la intrarea României în Uniunea Europeană şi aproape un sfert de secol de la căderea regimului comunist. Cu toate acestea, aproape jumătate din locuitori nu au nici azi acces la reţele de apă şi canalizare, iar mai bine de o treime din străzile din mediul urban (adică aproximativ 10.000 de kilometri) nu sunt încă modernizate. La ţară, evident că starea infrastructurii rutiere este şi mai proastă. De fapt, dacă ne gândim că încă există în Bucureşti zeci de străzi de pământ, pe care nu au ajuns nici conductele Apa Nova, nici cele ale GDF Suez, datele de mai sus n-ar trebui să ne mai mire. Nici nu mai are rost să vorbim de modul în care se desfăşoară proiecte de genul construcţiei de autostrăzi, centuri sau căi ferate moderne. Evident că subdezvoltarea infrastructurii poate fi motivată prin lipsa de bani. Nici înainte şi nici mulţi ani după 1989, bugetele, fie ele centrale sau locale, nu au avut la dispoziţie suficiente fonduri pentru asfalt sau reţele de utilităţi. Însă în ultimul deceniu, când după o creştere economică susţinută a venit aderarea la UE, această explicaţie nu mai poate sta în picioare. Mai ales dacă ne uităm pe statistici şi vedem că, în şapte ani, am absorbit doar circa o treime din sumele puse la dispoziţie de Bruxelles pentru modernizarea României.

Nu mai vor să aştepte

În cele mai multe cazuri, conaţionalii noştri se mulţumesc să-şi înjure aleşii de câte ori îşi rup maşinile prin gropi, când trebuie să înoate prin noroaie ca să ajungă acasă sau când sunt obligaţi să-şi sape puţuri şi fose septice dacă vor să aibă parte de „luxul“ apei curente şi al toaletei în casă. După care uită repede motivul enervării. Şi, eventual, la viitoarele alegeri votează la fel ori nici nu se mai deranjează să meargă la urne. Există, din fericire, şi unii români care nu se lasă aşa de uşor. Şi care decid că nu au timp să aştepte ca statul să-şi facă treaba. Este celebru, probabil, cazul sătenilor din Marginea Suceava, care, după ce au primit timp de opt luni doar promisiuni privind reconstrucţia unui pod distrus de o viitură, au ajuns la capătul răbdării. În februarie 2009, sătui de amânări şi de ocolul pe care trebuia să-l facă de fiecare dată când mergeau dintr-o parte în alta a satului, ei au ridicat, în doar o zi, un pod provizoriu peste râul Suceviţa. Alţii, ca sătenii din Negoieşti, o localitate de lângă Ploieşti, s-au săturat de sutele de camioane care le treceau zilnic pe la geam, stricând drumul şi afectând construcţiile din apropierea acestuia, aşa că au strâns 1,2 milioane de lei şi şi-au făcut o mică şosea de centură. Speriaţi de urgia din iarna lui 2012, localnicii din Viişoara, Vaslui, au pus mână de la mână şi au construit din crengi kilometri întregi de bariere anti-viscol. Asta în timp ce, cu sprijinul unei fundaţii elveţiene, elevii şi profesorii din Berceni, Prahova şi-au construit un loc de joacă. Şi la Limba, în Alba, sătenii au săpat singuri şanţurile pentru reţelele de apă şi gaze şi au ridicat şi un pod.

Când autorităţile nu-şi fac datoria

În unele situaţii, nu doar investiţiile publice lung amânate sunt puse în practică de privaţi, ci şi serviciile pe care ar trebui să le ofere autorităţile sunt preluate (cel puţin temporar) de localnici. În această primăvară, de pildă, mai multe grupuri de constănţeni, dezamăgiţi de curăţenia din oraş, s-au înarmat cu saci şi mănuşi şi au strâns gunoaiele din Parcul Tăbăcărie sau din Zona Peninsulară. Asta în timp ce, cu un an în urmă, în comuna clujeană Măguri Răcătău mai multe camioane cu lemn aparent tăiat ilegal au fost oprite de locuitorii din zonă şi date pe mâna poliţiei.

În alte cazuri, exasperarea oamenilor poate avea rezultate nu tocmai plăcute. Pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, de pildă, disperaţi că nodul Moara Vlăsiei nu a fost dat în folosinţă nici la doi ani de la inaugurarea şoselei, oamenii din zonă au amenajat o intrare provizorie printr-un viitor spaţiu de servicii. Problema este că modul în care se face accesul pe autostradă (fără benzi de accelerare şi decelerare) ar putea duce la accidente grave. „Suntem conştienţi că la viteze de 130 de kilometri pe oră riscurile sunt foarte mari, aşa că încercăm să intrăm şi să ieşim cu mare atenţie. În acelaşi timp, nici nu e normal ca din cauza tăierii finanţării pentru acest proiect mii de locuitori din zonă să nu aibă acces la autostrada care le trece practic pe lângă case“, spune Andrei Popescu, unul dintre cei care utilizează des accesul improvizat.

Firme cu iniţiativă

Companiile, fie ele mai mici sau mai mari, ajung şi ele să investească bani buni în infrastructură. În unele cazuri, interesul lor este concret şi direct – de exemplu, mallul Sun Plaza din Bucureşti a plătit trei milioane de euro pentru un pasaj subteran care să îl conecteze direct cu staţia de metrou Piaţa Sudului.

În alte situaţii, investiţiile puteau, totuşi, fi evitate, însă din grijă pentru clienţi, pentru comunităţile locale şi, nu în ultimul rând, pentru propria imagine, firmele nu pregetă să ducă mâna la buzunar. Este cazul pasajelor subterane sau supraterane construite (cu sume mergând până la cinci milioane de euro) pentru a facilita accesul la Carrefour Militari din Bucureşti, Era Shopping Center din Iaşi, centrul comercial Tom din Constanţa sau complexul Polus Center din Cluj-Napoca. În timp ce OMV Petrom a investit un milion de lei într-un drum nou în satul vrâncean Burcioaia, după ce localnicii s-au plâns că vehiculele grele care trec spre una din exploatările petroliere ale companiei le afectează casele, iar cei de la complexul Dragonul Roşu au construit o şosea nouă în nordul Capitalei. Iar investiţiile private în infrastructură nu se rezumă la reţeaua rutieră: acelaşi OMV Petrom ia în calcul construcţia unei linii ferate la Timişoara, care să facă legătura între zona industrială din Calea Buziaşului şi linia Timişoara-Buziaş. Motivul? Starea foarte proastă a actualei linii.

Tot firmele private au luat decizia, în unele cazuri, de a-şi înfiinţa propriile linii de transport pentru personal. Nemulţumite de serviciile publice existente în domeniu, ele şi-au cumpărat autobuze sau microbuze şi şi-au angajat şoferi care să le transporte angajaţii spre şi dinspre locul de muncă. Iar dacă în domenii precum cel cultural sau educaţional privaţii preferă să se implice de obicei punctual, sub formă de sponsorizări, în cel medical există un caz ceva mai deosebit. Este vorba de „regele asfaltului“ Umbrărescu, care a decis să cumpere spitalul din localitatea băcăuană Podu Turcului atunci când unitatea sanitară urma să fie închisă. Principalul motiv pare să fie că soţia sa lucrase acolo ca asistentă. „Eu produc şi doamna consumă. Am aparatură ca la Fundeni. Le oferim medicilor locuinţă gratuită, nu plătesc nici întreţinerea, au maşini gratis“, explica la puţin timp de la preluare omul de afaceri băcăuan.

Cum răspunde statul?

Ceea ce ar putea fi hilar, dacă nu ar fi de-a dreptul absurd, este că mulţi dintre cei care s-au săturat să aştepte după autorităţi şi şi-au rezolvat problemele singuri s-au trezit sancţionaţi de reprezentanţii statului. S-a întâmplat, de pildă, în cazul podului provizoriu de la Marginea. Unul dintre iniţiatorii proiectului, Ghiţă Mafteian, amendat şi ameninţat cu trimiterea în judecată de administraţia locală pentru că nu a avut autorizaţiile şi avizele necesare, le spunea în 2009 ziariştilor că nu se află la prima ilegalitate: „Am mai făcut tot aşa, fără autorizaţie, un drum de 1,3 kilometri. Pe un drum forestier, tot aşa, un pod s-a dărâmat şi am făcut altul fără autorizaţie, pe care trec acum camioanele încărcate cu lemn. Aşa suntem noi, numai cu ilegalităţi din astea ne ocupăm.“

Tot cu o amendă (de 3.000 de lei) s-a trezit şi directorul şcolii din Tătăruşi, Iaşi, care a construit, cu banii părinţilor, o toaletă pentru elevi. Potrivit spuselor sale, cea veche era de-a dreptul periculoasă pentru copii. Deşi nu a alocat niciun leu pentru grupul sanitar, primarul din localitate nu a avut nicio remuşcare în a-l sancţiona pe dascăl, tot pentru lipsa autorizaţiei (pe care, aparent, promisese iniţial că o va elibera). Amendaţi au fost şi locuitorii cartierului clujean Colonia Borhanci, care, după ce au aşteptat în primă fază ca primăria să introducă reţele de utilităţi şi pe străzile lor, iar apoi au sperat ca măcar să li se elibereze actele necesare pentru a realiza pe banii lor extinderea conductelor de apă, au trecut la treabă fără documentele cerute de lege. Nu spune nimeni, desigur, că regulile nu trebuie respectate. În acelaşi timp, cei la care ajung, sub formă de taxe, impozite şi contribuţii, cea mai mare parte din veniturile noastre ar trebui să ne arate şi ei respect. Şi să-şi facă treaba sau, dacă nu sunt în stare, să plece. Mai ales că se pare că sunt încă în România oameni care ar putea să le preia cu succes atribuţiile.

1,2 milioane de lei au investit locuitorii din Negoieşti, Prahova, într-o şosea de centură care să scoată traficul greu din sat

47% din locuinţele din România sunt conectate, în prezent, la reţelele de canalizare, faţă de peste 80% în Ungaria