De altfel, anularea tratatelor nici nu afectează, pe fond, cauza Raiffeisen iar banca nu este singura care vrea să se judece cu statul în baza unor acorduri de protejare a investițiilor străine. Viitoarea anulare a acordurilor bilaterale dintre România și statele membre UE nu va afecta, pe fond, niciun proces internațional în care statul român este parte sau urmează să fie, atât timp cât faptele invocate s-au petrecut în perioada în care înțelegerile erau încă valide. Este și cazul Raiffeisen Bank ale cărei susțineri se leagă de Legea dării în plată, intrată în vigoare într-o perioadă în care acordul bilateral dintre România și Austria era încă în vigoare.

De altfel între măsurile privind anularea înțelegerilor cu statele UE și cazul Raiffeisen nu există nici o legătură directă, iar avocații băncii știau foarte bine, atunci când și-au formulat intențiile, că acordul dintre România și Austria va fi anulat.
Uniunea Europeană a declanșat, încă de la începutul lunii iunie 2015, procedura de infrigement împotriva României cerând ca acordurile de protejare a investițiilor cu Statele membre UE să fie anulate.

 Doar „lenea legislativă“ a insti­tuțiilor din România a făcut ca aceste acorduri, despre care chiar președintele Klaus Iohannis a spus că „au devenit caduce după intrarea României în Uniunea Europeană“, să nu fie desființate până acum.
Guvernul, de altfel, a inițiat un proiect de lege în acest sens în luna iunie a acestui an, înainte de intrarea în vigoare a dării în plată și înainte ca Raiffeisen să își exprime intențiile de a da statul în judecată.

Săptămâna trecută, și Președinția a emis un decret prin care cere Parlamentului să anuleze respectivele acorduri, probabil în încercarea de grăbi procedura legislativă. „Se supune spre adoptare Parlamentului încetarea valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I“, arată documentul semnat de președintele Iohanis.

Uniunea Europeană a transmis Ro­mâniei că tratatele respective sunt depășite de regulile pieței unice euro­pene. În ceea ce privește tratatul cu Suedia, UE a arătat, făcând referire la cazul în care frații Micula s-au judecat cu statul român, că documentul a produs efecte care contrazic legislația Uniunii.

Avocații au motive de bucurie

Specialiștii contactați de Capital au arătat că, în următoarea perioadă, nu vor exista efecte, pe fond, ale anulării tratatelor pe care România le are cu țările UE. Efectele vor începe să apară abia atunci când la tribunalele inter­naționale vor ajunge situații care au avut loc după anularea tratatelor, având în vedere că legea nu poate acționa reatroactiv. Deci, din acest punct de vedere, nici Raiffeisen și nici celelalte entități care vor să se judece cu statul român nu vor fi afectate.
Totuși, arată sursele citate, un efect indirect va exista. Este posibil ca cei care nu au declanșat încă procesele să se gândească de două ori dacă o mai fac. Tratatele dintre România și țările UE făceau referire, în cea mai mare parte, la trei căi de rezolvare a conflictelor. Pentru început se impunea o negociere.

Dacă negocierea eșua, cele două părți ar fi putut să se înțeleagă asupra unei instanțe internaționale unde să se judece. Dacă nici în această etapă nu se ajungea la consens, atunci tratatele arată expres că se merge la Tribunalul de arbitraj ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes), acolo unde statul român pierde pe bandă rulantă.
Dacă acordurile nu vor mai exista, atunci faza finală nu va mai fi neapărat procesul la ICSID, iar părțile vor trebui să se înțeleagă asupra unei instanțe unde să se judece. Statul, în mod normal, nu va avea nici un interes să fie de acord cu o instanță de la care a primit, în majoritatea cazurilor, decizii nefavorabile și atunci va insista pentru alte curți de arbitraj internațional.
„Un proces de acest tip este întotdeauna foarte lung. Au existat cazuri în care a fost implicat statul român care au durat și peste 20 de ani. Îmi aduc aminte de un caz început pe vremea comunismului și încheiat abia în urmă cu doi sau trei ani. La ICSID, totuși, procedurile durează ceva mai puțin decât la alte curți, cum ar fi cea de la Paris. Cu alte cuvinte și costurile cu avocații sunt mai mici. Dacă procesele nu vor mai ajunge obligatoriu la ICSID, s-ar putea ca firmele să se gândească de două ori înainte să mai dea în judecată statul“, explică un specialist în domeniu.

În România există relativ puțini avocați specializați în arbitraj inter­național motiv pentru care și tarifele percepute de ei sunt pe măsură, mai ales că marile case de avocatură percep, în general, un onorariu lunar.

Cazul Raiffeisen: ce contestă banca

Sursa posibilului litigiu între statul român și Raiffeisen este legea dării în plată. Banca austriacă susține, nici mai mult nici mai puțin, că este deposedată abuziv de proprietăți.
„Legea conduce la deposedarea nejustificată de o proprietate fără nicio compensație, la violarea dreptului de liberă circulație a capitalului și la violarea principiului de drept care interzice aplicarea retroactivă a legilor“, susține banca într-o scrisoare trimisă Ministerului Finanțelor.
 Drept urmare, banca solicită să fie anulate efectele legii anunțând că, în caz contrar va solicita despăgubiri statului. Raiffeisen spune că a făcut provizioane de aproape 43 de milioane de euro ca urmare a estimărilor privind eventualele pierderi în urma apariției legii dării în plată.
Raiffeisen este, de altfel, singura bancă mare din România care nu a revenit asupra deciziilor inițiale în ceea ce privește legea. Banca austriacă menține nivelul avansurilor pentru creditele ipotecare la 35%, deși, după ce au reanalizat situația, toate celelalte bănci de top au redus avansurile, unele chiar la niveluri mai mici decât înainte de apariția legii. Raiffeisen a fost prima bancă din România care a înăsprit condițiile de creditare estimând un val de cereri privind darea în plată.

Și familia Adamescu vrea proces cu Statul

Raiffeisen, însă, este departe de a fi singurul caz asupra căruia anularea tratatelor internaționale ar putea avea efecte. The Nova Group, de exemplu, firma principală a familiei Adamescu, a anunțat că intenționează să dea în judecată statul român pentru că instituțiile acestuia au provocat falimentul companiei Astra Asigurări. Procesul va fi unul internațional, în condițiile în care firma care este acționar majoritar în TNG este înregistrată în Olanda. Și TNG invocă exact „o serie de tratate bilaterale“. „În ciuda numeroaselor încercări ale TNG de a găsi o soluție împreună cu statul, cu scopul de a-și îndeplini planul de restructurare și de a scoate Astra Asigurări de sub administrarea specială, autoritățile române au refuzat să-și onoreze propriile angajamente și, astfel, în vara lui 2015, a fost împiedicată o nouă majorare de capital. Statul român a ridicat în cele din urmă licența companiei de asigurări, în august 2015, forțând falimentul companiei Astra și cerând de asemenea falimentul ziarului România Liberă. Autoritățile române încearcă acum să dea vina, în întregime, pe membrii Consiliului de Supraveghere (non-executiv) al Astra și îi acuză exclusiv pe acționari ca fiind responsabili de falimentul companiei“, a arătat compania într-un comunicat.

 

 

 

Frații Micula: când legea UE bate hotărârea ICSID

Nu toate deciziile date de curțile intern­aționale de arbitraj vor fi și puse în practică de statul român, după intrarea noastră în UE. Cel mai important exemplu este procesul câștigat de firmele fraților Micula. Frații Ioan și Viorel Micula, care au și cetățenie suedeză, au câştigat un litigiu cu statul român  susținând că România nu și-ar fi respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în acordul bilateral încheiat cu Suedia.
Uniunea Europeană a obligat România să anuleze mai multe ajutoare de stat acordate celor doi frați și a făcut o compensare cu datoriile firmelor lor la bugetul de stat. Folosind prevederile acordului cu Suedia, frații Micula au reușit să câștige un proces la curtea de arbitraj de la Washington, în decembrie 2013, prin care au obținut despăgubiri totale de circa 200 de milioane de euro. Cu toate acestea, firmele fraților Micula nu au reușit să recupereze niciun ban, întrucât punerea în aplicare a deciziei ICSID ar însemna, au considerat instituțiile din România, încălcarea normelor UE.