Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râuri. Bogata reţea hidrografică a României ascunde o comoară pe care doar câţiva cunoscători mai ştiu astăzi să o scoată la lumină. Chiar dacă este greu de crezut, în secolul XXI există români care se pot îmbogăţi la fel ca vechii căutători de aur.
Râurile noastre aur poartă: de-a lungul istoriei, din apele României s-au extras sute de kilograme de metal preţios. Astăzi, cel mai pur aur aluvionar din Europa nu mai este exploatat, iar valoroasa artă a mănuirii şaitrocului a devenit un meşteşug pe cale de dispariţie.
Rîul Vâlsan este unul dintre afluenţii principali ai Argeşului. După numai cinci minute de căutări, cu o lopată şi un vas numit şaitroc, geologul Costel Ungureanu a descoperit aur în nisipurile din albia apei.Acesta este aur aluvionar, pur, de 24 de karate. Metalul preţios a fost adus de ape din zăcămintele aurifere din Carpaţi şi s-a depus în aluviuni, adică în nisipul şi pietrişul din albia râului. Spre deosebire de aurul din munţi, cel aluvionar poate fi extras mai uşor, fără cianuri şi fără tehnologii scumpe, dar se găseşte în cantităţi mai mici.
Rîul Vâlsan nu este singurul bogat în aur. În România, metalul nobil se găseşte în aluviuni pe majoritatea apelor care izvorăsc din munții Apuseni şi din Carpații Meridionali. Ioan Stelea, geolog în cadrul Institutului Geologic al României: „Dâmbovița, valea Argeşului, valea Topologului, Oltul, valea Streiului, valea Pianului, chiar în Banat, cea mai cunoscută ar fi valea Nerei.”
România este una dintre puținele țări din Europa care dețin această resursă prețioasă, datorită rețelei bogate de râuri şi a zăcămintelor aurifere din Munții Carpați. Însă de mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat aurul aluvionar.Resursa asta este ignorată pur şi simplu de autorități, de foarte mulți ani. Cu toate că s-a semnalat prezența ei şi zone cu concentrații extractibile, nimeni nu a încercat să dezvolte lucrul ăsta.
Înainte de anul 1989, metalul nobil a fost exploatat la nivel industrial prin intermediul a zeci de balastiere, alături de nisip şi pietriş. Producţiile obţinute în perioada regimului comunist depăşeau sute de kilograme pe an. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii.
