UPDATE ora 12:10
Populaţia României nu va fi afectată de sistarea livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina, întrucât există o cantitate suficientă de gaze înmagazinate, o capacitate adecvată de extracţie, iar, la ora actuală, producţia internă depăşeşte consumul, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie, citat de Agerpres.
"Am avut în această dimineaţă, împreună cu operatorul de transport gaze naturale, Transgaz Mediaş, o analiză a situaţiei, iar, din datele primite, rezultă că avem deja stocate peste 1,4 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, în ultima lună şi, inclusiv, în prezent, producţia internă a României depăşeşte consumul naţional, ceea ce ne ajută foarte mult. Şi să nu uităm că vin luni de vară, în care consumul scade natural", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Totuşi, Departamentul pentru Energie a elaborat un plan de măsuri pe care-l va implementa în cazul în care situaţia de conflict dintre Rusia şi Ucraina se va prelungi. "Guvernul dă asigurări că o problemă în alimentarea cu gaze naturale a populaţiei din România este exclusă nu numai acum, dar şi în lunile de iarnă. Dar, cu toate acestea, sperăm ca această dispută dintre Rusia şi Ucraina pe tema gazelor să se soluţioneze cât mai rapid", a adăugat Răzvan Nicolescu.
În acest sens, ministrul delegat pentru Energie a solicitat Comisiei Europene să se implice în calitate de mediator în soluţionarea rapidă a acestui diferend.
"Decizia a fost luată ca urmare a refuzului repetat al companiei Naftogaz Ucraina de a plăti factura. Datoria companiei pentru gazul rusesc deja livrat se ridică la 4,458 miliarde de dolari" a anunţat Gazprom, într-o declaraţie emisă imediat după sistarea ivrărilor, şi publicată de Russia Today.
Rusia a anunţat încă de azi-noapte că va sista livrarea de gaze naturale Ucrainei în cazul în care Kievul nu plătește o datorie de 1,95 miliarde de dolari până la ora 06.00 GMT (09.00-ora României), potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al companiei ruse Gazprom, la finalul negocierilor de la Kiev care s-au soldat cu un eșec.
Gunther Oettinger anticipează probleme în alimentarea cu gaze a UE la iarnă
Probleme în aprovizionarea cu gaze a ţărilor europene ar putea să apară dacă 'până la venirea iernii nu vor fi umplute depozitele subterane de gaze' de pe teritoriul Ucrainei, în vederea tranzitului de hidrocarburi spre Uniunea Europeană, a declarat luni comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, citat de ITAR-TASS.
Potrivit comisarului european, societatea ucraineană Naftogaz a pompat circa 12 miliarde de metri cubi de gaze în depozitele sale în ultimele săptămâni. Ucraina a achitat factura la gaze pentru ianuarie-martie acest an, iar arieratele pentru noiembrie-decembrie 2013 şi aprilie-mai 2014 se ridică la 3,9 miliarde de dolari.
Încă există şanse pentru găsirea unei soluţii la negocierile trilaterale Ucraina-Rusia-UE, declarase anterior oficialul european, pledând ca o nouă rundă de discuţii în acest format să aibă loc în iunie, potrivit Reuters.
Comisia Europeană a propus anterior un plan de reglementare a conflictului privind gazele între Rusia şi Ucraina, ce prevede rambursarea datoriei ucrainene la gazele ruseşti până la sfârşitul acestui an.
O intrare accelerată a Ucrainei în UE nu va rezolva problemele economice ale ţării, consideră comisarul european. 'Problema asocierii Ucrainei este încă pe masă, ridicarea barierelor vamale este prevăzută', a afirmat el, subliniind cu toate acestea că obţinerea rapidă a statutului de ţară membră a UE de către Kiev nu este de natură să rezolve problemele Ucrainei.
Gazprom a anunţat anterior că, începând de luni, 16 iunie, va aplica Ucrainei sistemul de plată în avans pentru gazele furnizate, din cauza nerambursării datoriei la importurile de gaze ruseşti.AGERPRES