Schimbările tarifare au fost aprobate de ANCOM având în vedere noile reguli europene valabile începând cu luna iunie 2017.
Digi Mobil este operatorul din România care oferăclienților cele mai mici abonamente, cu minute naționale nelimitate și trafic național de date nelimitat. Abonații Digi Mobil vor beneficia în continuare de aceleași tarife pentru apelurile, SMS-urile și traficul de date consumate în țară, iar, în plus, în călătoriile din UE și SEE vor beneficia de tarife reduse pe care Digi Mobil le va aplica în mod transparent și corect.
Pentru datele mobile consumate în roaming oriunde în UE și SEE, tariful este redus cu peste 87%, la numai 0,00637 Euro/MB. Pentru un apel inițiat din orice țară din UE sau SEE, către un număr din România, tariful de roaming scade la 0,031 Euro/minut. Pentru un apel primit în orice țară din UE sau SEE, tariful de roaming rămâne de doar 0,0108 Euro/minut. Costul unui mesaj text a fost redus cu 50%, având acum prețul de doar 0,01 Euro/SMS. Mesajele primite în țările din UE/SEE nu implică niciun cost suplimentar. Tarifele nu includ TVA.
Astfel, pentru o săptămână în orice țară din UE/SEE, daca vor fi consumate apeluri, date și/sau SMS-uri potrivit unui consum mediu obișnuit (exemplificat în tabelul de mai jos), va fi platită în luna respectivă suma de 3,95 Euro (TVA inclus) în plus față de valoarea abonamentului lunar de doar 2,88 Euro (TVA inclus), rezultând pentru luna respectivă o valoare totală de plată de numai 6,83 Euro (TVA inclus).
Toate acestea în condițiile în care abonații vor beneficia în țară, în schimbul prețului abonamentului lunar de numai 2,88 Euro (TVA inclus) de minutele nelimitate pentru convorbiri în rețelele naționale, precum și de internetul nelimitat oferit la orice abonament, suplimentat cu 50GB/lună în rețeaua 4G fără limită de viteză.
„Noua ofertă pentru roaming confirmăîncă o dată politica de prețuri avantajoase și beneficii premium a Digi Mobil. Astăzi, din nou, venim în întâmpinarea nevoilor de comunicare ale clienților care vor călători în afara României, cu prețuri mult mai mici, care le vor permite să utilizeze fără granițe atât serviciile de voce, cât și cele de date. Totodată, confirmăm încă de pe acum că vom reduce și mai mult tarifele de roaming, imediat ce tarifele de wholesale (en-gros), dintre operatori, vor scădea la rândul lor.
Ne asigurăm clienții că vom continua să menținem și tarifele pentru voce și date naționale la nivelurile de până acum, în mod transparent și corect, așa cum i-am obișnuit pe utilizatorii serviciilor noastre de mai mult de 25 de ani. Acestea sunt cele mai mici tarife existente pe piață pentru abonamente, adaptate puterii de cumpărare din România.” declară Valentin Popoviciu, Vicepreședinte RCS & RDS.
Serviciul de roaming nu este disponibil pentru clienții Digi Mobil care utilizează serviciile Digi Mobil cu plată anticipată (cartele prepaid).
Astfel cum a fost comunicat pe website-ul www.rcs-rds.ro, în intervalul 15 iunie – 30 iunie 2017, Digi Mobil a pus la dispoziția clienților un plan de utilizare rezonabilă, având termenii și condițiile precizate pe website-ul www.rcs-rds.ro.
Noile condiții pentru serviciul de roaming în UE/SEE se aplică în mod automat tuturor clienților activi Digi Mobil, persoane fizice și juridice, cu condiția să aibă serviciul de roaming activat. Activarea serviciului de roaming poate fi făcută telefonic numărul la 031.400.7777, la *777 sau din Contul Meu Digi.