Potrivit CNAIR, săptămâna trecută a fost finalizată licitație pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii de Centură București, lot format din sectorul 1 ce are o lungime de peste 15 km și sectorul 2 cu o lungime de 2,5 km. Sectorul 1 este cuprins între km 85+300 și km 100+765 aferent Centurii Sud, iar sectorul 2 este cuprins între km 0+000 și Km 2+500, aferent Centurii Nord.
“Ofertantul desemnat câștigator este asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL, cu preţul de 882.363.613,61 lei, fără TVA și cu un punctaj total de 96,28 puncte, din care 58,03 puncte pentru componenta financiară și 38,25 puncte pentru componenta tehnică”, conform CNAIR.
Un calcul realizat de Capital arată că firmele deținute de Dorinel Umbrărescu vor încasa aproxiamtiv 11 milioane euro/km autostradă. În România, preţul mediu al unui km de autostradă cu două benzi pe sens este de aproximativ 8 milioane de euro.
„Contractul de achiziție publică pentru Lotul 3 al Autostrăzii de Centură București va putea fi semnat după soluționarea tuturor contestațiilor ori plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire a acestui lot.
Ofertele pentru loturile 1 și 2 ale acestui proiect se află în faza finală de evaluare, urmând ca în scurt timp să fie anununțati și câstigătorii licitațiilor pentru proiectatea și execuția acestor obiective.
Informații suplimentare: Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de km și după ce vor fi finalizate vor face face legătura între A1 și A2″, potrivit CNAIR.
În valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, întregul proiect va permite descongestionarea circulației în zona de Sud a Bucureștiului și va asigura traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al coridorul 4 Pan- European.
Proiectarea fiecărui lot al acestui Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București, va dura 12 luni, iar execuția 30 de luni, după atribuirea contractelor.
Acest proiect, similar soluțiilor aplicate în zona marilor metropole europene, face parte din Master Planul General de Transport și urmează să fie finanțat prin POIM 2014-2020.
Tehnostrade-Spedition UMB trebuiau să termine lotul 4 Lugoj-Deva în 2016
Tehnostrade-Spedition UMB se ocupă și de construcția a circa 22 km din autostrada Lugoj-Deva. Lotul 4-Lugoj-Deva, contract semnat în vara anului 2013, în valoare de circa 419,4 milioane lei, ar fi trebuit finalizat în 2016. Lucrările au fost întârziate din cauza diverselor probleme privind exproprierile și relocarea utilităților.
Din datele CNAIR rezultă că cei 22 km sunt finalizați în proporție de 75%, iar lucrările se vor finaliza în trimestrul II al acestui an.