Vivre, retailerul online de produse de casă şi grădină, a depăşit, luna aceasta, un milion de membri, după ce la finalul lui 2013 numărul se ridica la 700.000.  Până la sfarşitul lui 2014, Vivre estimează o creştere de 30% a numarului de noi membri în ţările în care magazinul este prezent.

La creşterea numărului de membri au contribuit şi extinderile regionale, pe lângă România, Vivre fiind prezent în Bulgaria, Ungaria şi Croaţia. Compania continuă în 2014 planurile de extindere pe noi pieţe europene şi are în plan să adauge cel puţin încă o ţară până la sfârşitul anului.

Magazinul, care oferă produse de la 1700 de furnizori, reinoieşte oferta complet, o dată la trei zile, clienţii putând să aleagă într-o lună dintr-un număr de 12 000 de obiecte ; numărul anual de produse disponibile ajunge la 150.000.

« Mai mult de jumătate dintre clienţii care au cumpărat de pe Vivre s-au întors pentru  a plasa noi comenzi şi, cu siguranţă, procentul va fi mult mai mare în viitor, dat fiind că acest comportament se manifestă într-un timp mai lung», a declarat Monica Cadogan (foto), CEO Vivre.

Cu o cifra de afaceri de 7 milioane de euro în 2013, grupul Vivre are peste 100 de angajaţi în cele patru ţări în care este prezent. Pentru 2014, retailerul online de produse home&deco ţinteşte afaceri de 20 mil. euro.

Modelul Vivre este unul de private sales (vânzări private), în care utilizatorii se înregistrează pe site și au acces la promoții limitate ca timp și prețuri reduse până la 50%. Avantajul constă în selecția de produse și portofoliul de furnizori, o mare parte dintre aceștia fiind din străinătate, oferind pe piaţa din România branduri în exclusivitate.   
 
Vivre este o asociere între Advisory Delta, Andras Nagy Vajda și Neogen, companie care deține și site-ul de recrutare Bestjobs.