În ultimele săptămâni s-a vorbit mult (în mod pozitiv sau, din contra, în contexte mai puțin măgulitoare) despre corporatiști și multinaționale. Definiția DEX pentru ”corporație” sună așa: ”(în unele țări, mai ales în SUA) întreprindere mare, societate pe acțiuni”. Cât despre multinațională, aici e chiar mură în gură: este vorba de o firmă a cărei activitate se desfășoară în mai multe state. În acest caz, dimensiunile nu contează foarte mult, însă de multe ori este vorba de companii mari și foarte mari.

Dincolo de definiții, în viața de zi cu zi, corporatist a ajuns să fie echivalent cu angajatul cu studii medii sau superioare al unei companii mari (deși de multe ori termenul li se aplică și celor din IMM-uri), unde condițiile de muncă și salariile sunt de obicei peste medie. ”Eu când spun corporatist mă gândesc la cei care lucrează în sutele de clădiri de birouri din marile orașe, dar și la ceea ce pe vremea comunismului se numea personal TESA – cei din departamentele financiar, de marketing sau de resurse umane ale unor unități de producție, ale unor centre logistice sau ale unor magazine”, explică Ștefan, un tânăr bucureștean care se descrie singur drept ”corporatist de rasă pură din Pipera”.

Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori când auzim de corporatiști ne gândim la ”white collars”, respectiv la cei care lucrează în birouri, și rareori la muncitorii din fabrici sau de pe șantiere, la casierii din hipermarketuri sau la cameristele de la hotel, chiar dacă mulți din aceștia apar pe statele de plată ale unor firme cu greutate (eventual multinaționale).

Tot mai mulți…

Având în vedere nuanțele, este evident dificil să spunem exact câți români ar putea fi descriși drept corporatiști. Însă vom încerca să ajungem la o cifră cât mai apropiată de adevăr. Datele existente la Institutul Național de Statistică nu permit separarea foarte clară între lucrătorii din birouri și cei din afara lor și nici nu fac distincția din acest punct de vedere între entități publice și private sau între firme mari și IMM-uri. Însă ne permit să vedem o evoluție pozitivă clară în ceea ce privește nivelul de instruire al populației ocupate. Care înseamnă, cel mai probabil, că tot mai mulți români lucrează în birouri.

Astfel, dacă în 1996 doar 850.000 din cele 10,7 milioane de persoane aflate în activitate în România aveau studii superioare (adică 8% din total), în 2015 numărul lor urcase la 1,7 milioane din cele 8,5 milioane de persoane ocupate (respectiv 20% din total). Trebuie spus că 86% din cei cu facultate locuiau în 2015 în mediul urban, ceea ce nu poate decât să fie o nouă explicație pentru discrepanțele dintre oraș și sat. Totodată, dacă numărul celor cu studii postliceale scăzuse de la 500.000 la 280.000 în aceeași perioadă, cel al persoanelor cu studii liceale crescuse semnificativ, de la 2,4 milioane în 1996 (adică 22% din total) la 3,1 milioane în 2015 (respectiv 37%). De cealaltă parte s-a redus, evident, ponderea persoanelor cu studii profesionale și a celor cu studii gimnaziale, primare sau fără școală. În urmă cu două decenii, acestea totalizau nu mai puțin 6,9 milioane de persoane (două treimi din forța de muncă). În 2015, aceste categorii mai reprezentau numai 3,3 milioane (adică mai puțin de 39% din total). Mai mult, două treimi din persoanele active care nu au terminat nici măcar liceul locuiau în mediul rural.

…dar nu foarte mulți

Spuneam, însă, că pentru a fi corporatist ar trebui să lucrezi într-o companie mare (peste 250 de angajați), chiar dacă destui dintre cei care se simt așa sunt de fapt pe ștatele de plată ale unor firme de dimensiuni medii (50-249 de salariați) și, în unele cazuri, chiar în firme cu mai puțin de 50 de angajați. Adică, oricât de bine ar arăta statisticile de mai sus, nu pot fi luați în calcul bugetarii cu studii medii sau superioare, nici lucrătorii pe cont propriu (fie ei avocați, consultanți sau tehnicieni), nici patronii și nici cei din firme cu câțiva salariați.

Potrivit INS, în 2008 se înregistrau la nivelul industriei, construcțiilor, comerțului și serviciilor 1,1 milioane de angajați în unități cu 50-249 de persoane și 1,3 milioane în unități cu 250 de persoane și peste. Șapte ani mai târziu, cifrele scăzuseră la 950.000, respectiv la 1,14 milioane. În același timp, numărul firmelor medii se diminuase de la 9.939 la 8.563, iar cel al firmelor mari de la 1.878 la 1.715. Cu alte cuvinte, deși calitatea și gradul de instruire al forței de muncă autohtone au crescut semnificativ, numărul celor care lucrează pentru companii ce ar putea fi catalogate drept corporații, precum și numărul efectiv al corporațiilor au scăzut în cifre absolute.

Metamorfoză economică

De unde vine, atunci, percepția că suntem înconjurați de tot mai mulți corporatiști? E doar o iluzie, trăim într-o bulă sau ceva s-a schimbat cu adevărat? Răspunsul valabil pare a fi ultimul: a avut loc o transformare, dar nu la nivelul numerelor, ci în ceea ce privește domeniile de activitate și, ca directă consecință, în cea ce privește pozițiile ocupate de angajații autohtoni. În 2008, lucrau în industrie 1,45 de milioane de persoane. În 2016, numărul lor se redusese la 1,36 de milioane. În construcții, scăderea a fost în aceeași perioadă de la 404.000 la 380.000. În comerț, de la 774.000 la 757.000. În transport și depozitare – de la 286.000 la 261.000. Însă ele au crescut în hoteluri și restaurante (de la 114.000 la 176.000), în IT&C (de la 109.000 la 157.000) și în activități de servicii (de la 405.000 la 521.000).

Alte cifre care subliniază schimbarea treptată a structurii economiei României sunt cele care arată cât la sută din forța de muncă activează în companii cu capital străin recent înființate. La nivelul economiei proporția a crescut de la 1,7% în 2005 la 18,2% în 2014. La nivelul regiunii București-Ilfov, creșterea a fost de la 3,6% în 2005 la 34,6% în 2014.

Până la urmă, totuși, câți români ar putea fi descriși drept corporatiști? Luând în calcul datele de mai sus, probabil că o estimare realistă ar fi undeva în jur de un milion de persoane. Pare puțin, dar reprezintă mai bine de un sfert din salariații din mediul privat și aproape o cincime din numărul total de angajați la nivelul economiei. Și, cel mai probabil, majoritatea lor se regăsesc între cei 1,1 milioane de români care câștigau în primăvara anului trecut, potrivit Ministerului Muncii, între 1.700 și 4.000 de lei net pe lună, respectiv între cei 250.000 de salariați care aveau, la aceeași dată, lefuri de peste 4.000 de lei net.

Nivel (cvasi)occidental

Salariile peste medie, nivelul de educație și accesul la informație înseamnă și un anumit stil de viață, încă inaccesibil sau nefamiliar destul de multor români. Astfel, potrivit studiilor realizate în ultimii ani, corporatiștii locuiesc de cele mai multe ori singuri sau cu partenera/partenerul și copiii minori și preferă urbanul mare sau localitățile imediat învecinate. Marea lor majoritate dețin smartphone și cel puțin un calculator cu acces la Internet. Mai trebuie spus că cei din această categorie socială preferă mărcile peste medie, fie că este vorba de mașină, de telefonul mobil sau de mâncare.

Când vine vorba de timpul liber, spune Daniel Tudor, co-acționar al unui bar din Centrul Vechi, angajații firmelor private nu se dau în lături de a petrece câteva ore în jurul unei mese cu colegii și prietenii, chiar dacă au lucrat toată ziua și urmează o nouă zi la birou. ”De multe ori comandă beri de import sau cocktailuri scumpe și nu rareori cheltuiesc 100 de lei de persoană într-o singură seară”, povestește el. Cât despre vacanțe, ”corporatiștii preferă evident plajele de la Mediterana celor de la Marea Neagră și pârtiile din Alpi celor din Carpați”, dezvăluie Carmen P., agent de turism în Cluj Napoca. ”În plus”, spune ea, ”cel puțin jumătate din clienții de pe city break-uri și de pe excursii exotice lucrează în corporații și multinaționale”.

 

1,1

milioane de salariați câștigau în primăvara lui 2016 între 400 și 900 de euro net pe lună, iar 250.000 aveau lefuri de peste 900 de euro net. O bună parte din aceștia sunt, cel mai probabil, corporatiști

236.000

de salariați. Cu atât a crescut forța de muncă din zona serviciilor și din IT&C din 2008 până în 2015. În același timp, numărul de angajați din industrie, construcții și comerț a scăzut cu 156.000 de persoane.