Directiva solicită statelor membre să pună în aplicare o serie de norme pentru a contribui la prevenirea accidentelor, precum și pentru a reacționa prompt și eficient în cazul apariției unor astfel de accidente la instalațiile din larg (off-shore) de extracție a petrolului sau gazelor. De exemplu, înainte de începerea explorării sau a producției, companiile trebuie să pregătească un raport privind riscurile majore pentru instalațiile lor din larg.
Directiva prevede și că, la acordarea autorizațiilor, statele membre trebuie să se asigure că respectivele companii sunt bine finanțate și că dispun de expertiza tehnică necesară.
În plus, trebuie puse la dispoziția cetățenilor informații cu privire la modul în care companiile și statele membre ale UE mențin instalațiile în condiții de siguranță, iar companiile ar trebui să fie pe deplin răspunzătoare de daunele cauzate speciilor marine protejate și habitatelor naturale.
În 2015, Comisia a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru netranspunerea Directivei privind siguranța activităților din larg pentru 15 state membre (Bulgaria, Cipru, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Marea Britanie).
Avizele motivate, trimise în data de 28 aprilie Germaniei și României, le solicită acestora să respecte normele UE. În cazul în care nu își îndeplinesc această obligație în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită cele două state membre în fața Curții de Justiție a UE.