Raportat la numărul de locuitori, cel mai mare număr de cereri de înregistrare a unei mărci au venit în 2015 din Luxemburg (2.190 de cereri la un milion de locuitori), la polul opus fiind România cu 32,8 de cereri la un milion de locuitori.
Numărul de 89.420 de cereri de înregistrare a unei mărci primite în 2015 de EUIPO este de aproape patru ori mai mare decât cel înregistrat la mijlocul anilor 1990. În ultimii ani numărul de cereri de înregistrare a unei mărci comunitare venite de la statele membre a crescut constant, cu excepţia încetinirii înregistrate în timpul crizei economice şi financiare din 2008.
Cererile făcute în 2015 de statele membre UE au reprezentat 70% din totalul cererilor pentru înregistrarea uni mărci comunitare primite de EUIPO în acel an, numărul total de cereri fiind de 130.385. Cel mai mare număr de cereri de înregistrare a unei mărci comunitare venite la EUIPO din afara UE au fost făcute de SUA (16.881), urmată de China (4.153), Elveţia (3.997), Japonia (2.593) şi Coreea de Sud (2.038 de cereri). AGERPRES