În vara anului trecut, compania a anunțat că a modernizat în primele 7 luni, un număr de 38 de stații de distribuție, prin înlocuirea elementelor de identitate vizuală cu noul logo Rompetrol, precum și lucrari exterioare. Investiția totală era estimată la peste 18 milioane de dolari.
“În prezent, 10 stații se află într-un stadiu avansat de modernizare, urmând ca în perioada martie- aprilie 2015, alte17 benzinării să parcurgă procesul de rebranding. Început în 2013, programul vizează îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților”, se arată în comunicatul remis ieri referitor la datele financiare preliminare pe anul trecut al companiei Rompetrol Rafinare, care deține rafinăria Petromidia.
Citiți și: Rompetrol Rafinare şi-a redus pierderile cu circa 40%
Început în 2013, acest program de modernizare a întregii rețele de distribuție constă în înlocuirea cu noul logo Rompetrola elementelor de reprezentarea companiei, precum și o reorganizare a spațiului interior care presupune o arhitectură modernă și utilizarea unor materiale și finisaje de calitate. Stațiile alese pentru modernizare sunt cele poziționate pe rutele importante, precum și cele care oferă proximitate maximă clienților. Principalele orașe unde au fost modernizate aceste stații sunt București, Constanța, Brașov, Arad, Craiova, Bacău, Ploiești, precum și cele situate pe autostrada Soarelui, 4 stații LITRO, aflate la km 88 și 139.
Vânzările de carburanți, în creștere
Chiar dacă consumul de carburanți a fost “bulversat” anul trecut de mai multe taxe impuse de stat (modificarea cursului valutar la care sunt calculate accizele, introducerea supraccizei de 7 eurocenți/litru), care s-au reflectat în prețul final plătit de consumator, vânzările companiei, atât pe plan intern, cât și la export au crescut în 2014.
Pe piața externă, vânzările de carburanți au crescut cu 38% în anul 2014 (1.990 mii tone) față de 2013, iar pe piața internă cu 7% în 2014 (1.738 mii tone) comparativ cu anul precedent.
Citiți și: Rompetrol a exportat carburanți și produse petroliere de peste 2 mld. dolari
Totuși, conform datelor menționate în comunicat, vânzările de carburanți pe partea de retail au scăzut anul trecut cu 5%, de la 641.000 tone la 605.000 de tone de produse petroliere. Pe partea en-gros. Cantitățile comercializate au crescut însă cu 13%, astfel că s-a reușit un plus de 7% pe parcursul anului trecut.
“Scăderea cotațiilor Platts exprimate în dolari și aprecierea dolarului american față de moneda națională cu 8,5% au determinat o scădere efectivă în lei a celor două cotații, cu 19% pentru benzină și cu 20% pentru motorină, în 2014. Influența accizelor mai mari în 2014 față de 2013 a inversat, însă, balanța. Principalul factor intern care a influențat notabil evoluția prețurilor carburanților în T4 a fost deprecierea leului în raport cu dolarul American”, se explică în sursa citată.
Citiți și: TOP 50 cei mai mari exportatori ai României
În România, Rompetrol Downstream operează peste 750 puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.
KMG International operează peste 1000 de puncte de distribuție a carburanților, sub mărcile Rompetrol și Dyneff, în România, Franța, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria.