În acest moment călătoria cu trenul între cele două capitale durează o săptămână şi necesită schimbări de trenuri pe traseu.
Potrivit site-ului românesc de Internet Glasul, Kremlinul a atribuit un un proiect în acest sens către China Railways High-Speed, o subsidiară a societăţii naţionale a căilor ferate chineze, care va lucra în parteneriat cu firma locală Uralvagonzavod.
China Railways este renumită în industria căilor ferate pentru că operează sigurul tren pe pernă magnetică din lume, care circulă într-o zonă urbană, Shanghai Monorail.
Inițial, Rusia a desemnat firma franceză Alstom pentru un tren de mare viteză care să lege capitala Moscova de orașul Kazan. Alstom este unul dintre producătorii mondiali de top în industia de profil. În anul 2007, compania a stabilit un record mondial în privința trenurilor de mare viteză, după ce o garnitură Alstom a circulat cu o viteză de 574 de kilometri pe oră.
Compania franceză operează de asemenea linia de transport urban din orașul britanic Nottingham.
Dar în urma scandalului în privința livrarii navelor Mistral de către Franța, se pare că guvernul rus s-a reorientat și a atribuit construcția unui tren de mare viteză către China Railways High-Speed, care va construi întreaga linie, de la Moscova la Beijing.