Chintesența acestei noi afaceri în România poate fi formulată așa: îți va simplifica viața. Despre beneficiile acestei simplificări ne vorbește, cu dezinvoltură și persuasiune, Sabrina Marinescu, a cărei experiență profesională încorporează stagii la unele dintre cele mai prestigioase companii de lux din lume.
Cum și când v-a venit ideea primului club privat oferind servicii de concierge și lifestyle management?
Totul a venit cât se poate de natural. Am locuit departe de casă timp de 6 ani, perioadă în care am schimbat patru „case“ în orașe diferite, iar de fiecare dată, am avut nevoie de „insider’s tips“ din absolut toate domeniile. De la „care este cel mai bun furnizor de internet“ la „cum gasesc un instalator la miezul nopții“ și până la „unde pot să mănânc cel mai bun ramen“. Astfel am realizat cât de bine ar fi să poți găsi toate aceste informații într-un fel de ghid complet, și chiar mai mult, să existe o singură persoană care să ți le poata furniza, în funcție de propriile tale dorințe și preferințe. Întorcându-mă în România, am fost de multe ori pusă în situația de a fi gazda colegilor de la facultate și am realizat că dețin niște informații cât se poate de importante pentru persoanele care vizitează țara noastră, cât și niște contacte-cheie în multiple locuri ale lumii. Așa am început să mă gândesc la implementarea unui astfel de serviciu în România și în mod evident, un singur nume este relevant în această industrie, și anume Quintessentially Lifestyle.
Cât de greu v-a fost să implementați acest nou business – sunteți managing partner la Quintessentially Lifestyle Romania – în țara noastră?
Cred sincer că cea mai mare provocare a acestui business este „educarea“ pieței. Nu este un serviciu des întâlnit și, deși au mai fost încercări timide, este pentru prima oară când există cu adevărat un Lifestyle Management Service în România, care poate să ofere servicii internaționale la cel mai înalt nivel. Ca atare, a trebuit să explicăm de ce oamenii au nevoie de Quintessentially, când au trăit atâta timp fără el. Răspunsul este, din fericire, unul cât se poate de simplu: pentru că totul devine mult mai simplu.
Alcătuiți portretul-robot al beneficiarului serviciilor oferite de firma dumneavoastră!
Absolut toți cei care doresc să își facă viața mult mai ușoară și care sunt în permanentă căutare de tot ce este nou și inedit se potrivesc acestui profil. Ne adresăm persoanelor extrem de ocupate care poate au nevoie, de exemplu, de sugestii de cadouri de Paște și de livrarea acestora din diferite colțuri ale lumii direct către cei dragi, persoanelor care caută acces la experiențe inedite și evenimente „cu ușile închise“, celor care vor să călatorească „off the beaten path“ și să se lase surprinși de locuri și experiențe unice sau chiar celor care vor să fie siguri că au un plan de urgență pentru orice problemă ar putea aparea, cum ar fi: „cu cine îmi las câinele weekend-ul acesta, când hotelul de câini e plin și nu am nicio alternativă?“. În realitate, absolut oricine are nevoie de o persoană care să se gândească mereu la ea și la nevoile sale și să îi anticipeze mișcările constant, făcându-i astfel viața mai ușoară, din absolut toate punctele de vedere.
Ce calități trebuie să aibă un Lifestyle Manager?
Informațiile furnizate sunt, evident, extrem de importante, însă ceea ce este cu adevărat cel mai de preț lucru este interacțiunea umană. În momentul în care discuți cu un Lifestyle Manager, acesta te va înțelege, va ști din tonul vocii ce îți dorești, va citi printre rânduri, va reuși să îți îndeplinească toate cerințele și, mai mult decât atât, va putea să îți propună lucruri la care poate nici nu ai visat.
Aceste servicii pentru stilul de viață împrumută ceva din propriul dumneavoastră stil?
În primul rând, mă regăsesc în situația în care muncesc 7 zile pe săptămână, iar în puținele momente în care îmi doresc să ma recreez, nu știu efectiv ce aș putea să fac mai întâi. București a devenit un loc cât se poate de creativ, în care mereu se întâmplă lucruri inedite, evenimente, expoziții, se deschid restaurante noi. Din fericire, toate aceste informații sunt la un telefon distanță. Recent, am fost plecată într-o vacanță în Asia și a fost cât se poate de plăcut să descopăr întreg itinerariul pe drumul spre aeroport. Este uimitor sentimentul de a avea pe cineva care te cunoaște atât de bine, încât îți poate plănui o vacanță de două săptămâni, cap-coadă, de la hoteluri până la cele mai mici detalii, exact pe gustul tău. Am avut city guides alcătuite special pentru mine, în funcție de preferințele mele, care au conținut și informații generale despre locurile respective, împărțite pe activități, cartiere, numere de telefon uitle, cât și sugestii de „streetfood“ cu stele Michelin, teatru experimental, plaje „virgine“ sau Jungle Trekking. Iar odată ajunsă la destinații, am avut parte de asistență constantă, atât din partea biroului nostru din România, cât și din partea birourile locale din țările respective.
Stagiile de pregătire de la Paris și New York v-au fost de folos în această afacere? Detaliați-ne experiențele dumneavoastră relevante de acolo!
Am lucrat în cadrul unora dintre cele mai prestigioase companii de lux din lume, cum ar fi Marc Jacobs, CR Fashion Book al faimoasei foste editoare a revistei Vogue France, Carine Roitfeld, Luxury Briefing etc. Toate aceste lucruri m-au ajutat enorm să înțeleg industria și mecanismele din spatele acesteia. Chiar în cadrul Luxury Briefing Awards, la a cărui organizare am participat, l-am cunoscut pe fondatorul Quintessentially, Ben Eliott, nepotul Camillei, Ducesa de Cornwall, și am discutat pentru prima dată despre serviciile de concierge și lifestyle management pe care firma sa le oferea. Explicația sa legata de Quintessentially mi-a rămas întipărită în minte până astazi: „We simply make the impossible possible!“. Cred că atunci a fost momentul în care m-am gândit pentru prima dată că mi-aș dori să pot să fac parte din această companie cu succes și renume internațional. Doi ani mai târziu, după terminarea masteratului de Luxury Promotion în Paris, am hotărât să mă întorc în România și să încep propria mea afacere. Procesul de acordare a francizei Quintessentially Lifestyle este unul extrem de riguros, ce constă în primul rând într-un „background check“, tocmai pentru a se asigura că persoana respectivă ar putea conduce și reprezenta imaginea firmei într-un mod corect, conform filozofiei internaționale a brand-ului. Faptul că ne-am cunoscut în acest context, în cadrul decernării premiilor anuale Luxury Briefing, a fost în mod cert un factor decisiv în acordarea francizei Quintessentially Lifestyle în Romania, în raport cu mulți alți „aplicanți“.
Ați apelat la consilieri înaintea de planificarea unei vacanțe sau de alegerea unui loc de relaxare?
Apelez cu incredere ori de cate ori nu am timp la unul dintre Lifestyle Manager-ii Quintessentially pentru sfaturi și planning al timpului liber, însă, în România, de cele mai multe ori îmi place să experimentez pe cont propriu. Înainte de a face orice recomandare, îmi place să pot verifica personal absolut toate „datele problemei“ pentru a mă asigura de calitatea sfaturilor noastre. Este un fel de „mystery shopping“ pe care îl fac absolut toate birourile noastre din peste 60 de țări din lume. Toate aceste verificări personaler fac ca sfaturile noastre să fie, la nivel global, cât se poate de încredere și personalizate.
Dați-ne câteva exemple de evenimente la care oferiți acces membrilor dumneavoastră.
Acces la show-urile de modă din Milano, Paris, Londra sau New York; bilete în primul rând la concerte World Tour ale celor mai renumiți artiști; vizionare privată a unor colecții Haute Couture ale marilor designeri; acces la festivități de decernare a premiilor Oscar, Grammy sau MTV Music Awards, precum și la petrecerile organizate cu ocazia acestor evenimente; bilete la turneele de tenis Grand Slam sau acces VIP la Formula 1 Grand Prix și la meciurile de fotbal ale echipelor favorite.
Unde mi-ați sugera să merg în vacanța de Paști dacă aș fi membru în Quintessentially Lifestyle Romania?
Cred ca genul acesta de întrebări sunt lucrurile de care ne temem cel mai mult la un serviciu de concierge si lifestyle management. Pentru a da un răspuns relevant, ar trebui să vă cunosc, să știu unde ați călătorit în ultimul an, precum și multe alte detalii legate de viața dumneavoastră personală. De asemenea, religia dumneavoastră ar juca un rol foarte important în planning-ul acestei excursii. Este vital pentru noi să cunoaștem persoana căreia ne adresăm, pentru că, în esență, job-ul nostru este tocmai personalizarea tuturor ofertelor și sugestiilor. Într-o astfel de situație, cel mai probabil am merge pe o variantă sigură, care credem noi că ar mulțumi o gamă foarte mare de personalități diferite. O vacanță pe Coasta de Vest a SUA, mai precis, un roadtrip din Los Angeles până în San Francisco, cred că ar putea satisface o arie foarte mare de gusturi și probabil aș recomanda-o cuiva despre care nu am avut ocazia de a acumula informații legate de preferințe și viața personală. Drumul pe coastă – Highway 1 – este votat ca unul dintre cele mai spectaculoase din lume, iar în ambele orașe se pot găsi biserici, în cazul în care s-ar dori sărbătorirea Paștilor. De asemenea, se pot găsi activități, atât pentru familii sau cupluri, cât și pentru singles, iar vremea este cât se poate de placută în această perioadă.
Unde e în vogă să mănânci și să te relaxezi în București acum?
De fiecare dată când am timp liber și simt nevoia să mă deconectez, mă plimb pe jos prin București, unde descopăr fel de fel de locuri noi și interesante. Când vine vorba însă de locuri in voga, recomand cu căldura Uanderful pentru design și seri mai „fancy“, Le Bistrot Francais pentru o cină intimă cu cea mai bună mâncare franțuzească, Alt Shift pentru un mood mai relaxat alaturi de „creativii“ Capitalei, Frudisiac pentru breakfast-uri sănătoase și Origo pentru cea mai bună cafea din București. Cand vine totuși vorba de răsfăț și relaxare, IDA Spa din Corbeanca este de departe cel mai bun spa din București și zonele limitrofe, care oferă unul dintre cele mai inedite tratamente în timpul verii – masaje outdoor, în frumoasa curte, ascultând ciripitul păsărilor din pădurea Corbeanca.
Câte ore lucrați pe zi?
Zilele mele par adesea să nu aibă destule ore pentru întreg to-do list-ul meu. Am pus bazele și unui alt business din industria health & beauty și această împărțire a timpului între cele două, amândouă în creștere, este cât se poate de solicitantă. Din fericire, fac absolut totul cu plăcere, iar astfel munca până noaptea târziu sau chiar și în weekend-uri nu mă deranjează deloc.
(Articol publicat în Suplimentul Capital Luxury apărut pe 18 aprilie 2016)