Se anunță noi măsuri în pragul sărbătorilor de iarnă! Ce vom avea voie să facem? Tocmai au anunțat

În cursul zilei de miercuri, CNSU va avea o ședință în care se va discuta despre măsurile care se vor lua în contextul sărbătorilor de iarnă. Surse oficiale spun că petrecerile de Revelion ar putea fi totuși permise, în timp ce magazinele vor fi deschise până la ora 23:00, față de ora 21:00 cum este în prezent.

De asemenea, sursele au mai declarat că este posibil ca masca de protecție să nu mai fie solicitată în aer liber după scăderea incidenţei COVID la nivel național. Cu toate acestea, se vor stabili reguli clare unde aceasta va trebui folosită, respectiv în spaţii aglomerate sau în pieţe.

Ce spunea Alexandru Rafila

În cursul zilei de luni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că măsurile are vor fi luate pentru perioada în care românii vor petrece în stradă, cum ar fi de Revelion, vor fi discutate în perioada următoare şi vor fi făcute publice în timp util. Ministerul Sănătății a spus că nu recomandă organizarea de evenimente cu un număr mare de persoane.

„Acest subiect va fi dezbătut şi adoptat din punct de vedere legislativ, probabil în cursul acestei săptămâni, dar nu putem intra în astfel de detalii. Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este fresc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, pentru aceste petreceri în stradă, chiar dacă incidenţa este mică în România sau va fi mică în această perioadă, utilizarea corectă a măştii în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri este absolut obligatorie. Cred că ficare trebuie să înţelegem că este responsabilitatea pe care o avem de a ne proteja nu numai personal, ci şi pe cei cu care vin în contact”, a arătat Alexandru Rafila.

Raed Arafat a spus care vor fi regulile

Declarația șefului DSU a venit după ce a fost întrebat români care se vor întoarce din străinătate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vor trebui să respecte noi restricții anti-COVID. Astfel, Raed Arafat a explicat că aceștia trebuie să respecte măsurile existente.

„Regulile sunt cele cunoscute. Daca luni se vine cu alte soluții, da, aceste lucruri vor fi anunțate. Saptamana care vine se vor cunoaste masurile de sarbatori, ca oamenii sa aiba predictibilitate (…) Certificatul verde este o decizie a Parlamentului”, a declarat Raed Arafat la Digi 24.

Anterior, șeful DSU a arătat că varianta Omicron va înlocui cel mai probabil varianta Delta. Un lucru este însă îngrijorător. Putem avea şi alte mutaţii îngrijorătoare, a avertizat el.

„Nu știu dacă putem vorbi de isterie. Sunt convins că peste o săptămână vom ști mai mult, vom putea adapta toate aceste măsuri. De cele mai multe ori, recomandarea vine din partea specialiștilor, nu a politicienilor. Întârzierea răspândirii prin călătorii, eliminarea călătoriilor neesențiale pot ajuta la controlul situației. Astea sunt măsuri imediate pentru a ne adapta modului în care reacționăm”, a spus Raed Arafat.

„Cu cât această variantă începe să se răspândească mai repede, la un moment aşa cum varianta Delta a înlocuit varianta precedentă ei, varianta Omicron va înlocui varianta Delta şi va deveni cea predominantă”, a spus Raed Arafat.