În ciuda restricţiilor din ultimii ani, impozitarea PFA continuă să fie mai avantajoasă decât în cazul salariaţilor. Dacă un angajat care are contract individual de muncă ajunge să achite la stat, împreună cu angajatorul, încă 60% din venit, PFA au încă o serie de facilităţi şi excepţii care fac impozitarea mai suportabilă.
În opinia preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, astfel se explică numărul mare de PFA înregistrate la Registrul Comerţului, de peste 350.000. Fiscul raportează chiar mai multe PFA active. De exemplu, la sfârşitul lui 2013, ANAF avea în scripte circa 524.000 de PFA.
Mergând pe acest fir, se observă, din datele Registrului Comerţului, că interesul pentru PFA a crescut serios în 2003, an în care au apărut şi primele facilităţi fiscale. Astfel, într-un singur an, numărul de PFA a crescut de câteva ori şi tendinţa s-a menţinut în următorul deceniu.
Iar domeniul în care activează PFA poate, de asemenea, să fie un indicator care să arate dacă activitatea este reală sau dacă este doar un mijloc de a scăpa de taxarea sufocantă a muncii. 11% dintre PFA sunt înregistrate pentru activităţi profesionale, 6% pentru activităţi administrative, 6% pentru alte activităţi de servicii. În agricultură şi comerţ sunt 46% dintre PFA.
Care sunt avantajele taxării PFA
Pe lângă impozitul pe venit de 16%, PFA sunt obligate să se asigure în sistemul de pensii şi să achite o contribuţie de 31,3% din venitul declarat, care nu poate fi mai mic de 778 de lei – însemnând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului, respectiv de 2.223 lei în 2014 – , dar nici mai mare de 11.115 lei – de cinci ori câştigul salarial mediu.
Prin urmare, PFA plătesc la pensii minim 244 de lei şi maxim 3.479 de lei. Veniturile sunt declarate la Fisc prin depunerea formularului 600. Contribuţia la pensii trebuie plătită trimestrial, în patru rate egale.
Avantajul este că PFA care au venituri din salarii, pensii sau indemnizaţii de şomaj sunt exceptate de la plata contribuţiei la pensii.
În acelaşi timp, PFA trebuie să plătească o contribuţie de sănătate de 5,5%. Baza de calcul este diferită în funcţie de modalitatea de impunere: în sistem real sau pe norme de venit. Însă, spre deosebire de contribuţiile sociale, cele de sănătate nu sunt plafonate. Plata se face anticipat, în cursul anului, trimestrial, în patru rate.
Spre deosebire de angajaţi, PFA nu plătesc contribuţii la fondul de şomaj, fondul de accidente de muncă şi boli profesionale, pentru concedii medicale.
PFA fac regularizarea impozitelor, până pe 25 mai, anual, când trebuie să depună declaraţia de venit anual, formularul 200. În plus, contabilitatea este în partidă simplă, fără obligaţia de a ţine evidenţe sau registre.