„Din trimestrul trei al anului 2008 s-au scris o serie de cărţi de specialitate despre metodele de revigorare a economiile şi cine era interesat trebuia să facă un efort minim pentru a urma direcţia potrivită. Americanii au dat drumul la proiecte, în timp ce la noi nu s-a întâmplat asta. Noi avem în plus şi o flexibilitate pentru că nu suntem în zona euro. Statul ar trebui, în primul rând, să-şi plătească facturile pentru ca piaţa construcţiilor să-şi revină. Trebuie respectate termenele de plată de maxim 90 de zile impuse de lege“, a subliniat şeful producătorului de tâmplărie termoizolantă.
Piaţa internă de tâmplărie termoizolantă a suferit un nou declin pe parcursul acestui an, iar Vlaicu estimează o scădere de circa 15%, până la o valoare de circa 250 mil. euro. Un motiv important al acestei scăderi este lipsa proiectelor de reabilitare termică. Potrivit lui Aurel Vlaicu, 2014 este anul cu cea mai redusă activitate din istoria programului de reabilitare termică susţinut de stat.
Şi în acest an exporturile sunt cele care menţin producătorii pe linia de plutire, însă directorul general al Gealan România se aşteaptă ca numărul companiilor intrate în insolvenţă să crească. Cât despre afacerile companiei pe care o conduce, Vlaicu estimează un an similar cu 2013, când Gealan a avut un rulaj de 23,4 mil. euro. Exporturile companiei şi ale partenerilor săi au o pondere de 5% în cifra de afaceri şi sunt principalul motiv al stagnării consemnate în acest an. Ţările în care Gealan România îşi exportă produsele sunt Germania, Irak, Arabia Saudită, Bulgaria şi Moldova. Afacerile companiei sunt susţinute în pondere de 40% de sistemele economice de tâmplărie şi 60% de gama de produse premium. Gealan a lansat o nouă gamă de produse premium sub brandul Futura, care se aşteaptă să genereze în acest an vânzări de circa 1 mil. euro.
„Renovările au susţinut vânzările în acest an, iar proiectele rezidenţiale noi au început să se reactiveze în a doua parte a anului“, menţionează Aurel Vlaicu.
Grupul german Veka, unul dintre principalii producători de profile PVC pentru ferestre şi uşi din lume, a achiziţionat în luna februarie a acestui an compania Gealan de la fondul de investiţii Halder Beteiligungsberatung. În urma acestei tranzacţii, nemţii vor ajunge la o cifră de afaceri anuală de peste 1 mld. euro. În România, Gealan are o poziţie superioară, controlând aproape 10% din piaţa de profil şi rulând afaceri duble faţă de Veka.
Veka funcţionează pe piaţa românească doar ca furnizor de tâmplărie termoizolantă, majoritatea produselor vândute în ţară fiind produse în Germania, însă preluarea operaţiunilor Gealan a presupus şi achiziţia fabricii din cartierul bucureştean Militari, care are o capacitate de producţie de 15.000 de tone anual. Potrivit lui Vlaicu, fabrica a funcţionat la 70% din capacitate în acest an.