"Legal, persoană este nevinovată până la o decizie în justiţie, dar la nivelul imaginii de obicei luăm legătură cu actionarii, pentru a evita riscul reputaţional", a declarat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.
"E suficient un simplu comunicat al DNA" care să anunţe o astfel de situaţie în cazul unui bancher pentru că BNR să facă o astfel de intervenţie, a precizat Cinteză.
Şeful supravegherii a fost întrebat ce măsuri poate adopta banca centrală în cazul în care persoane din conducerea unei bănci ajung să aibă calităţi de suspect sau urmărit în dosare de corupţie instrumentate de Microsoft.
Săptămâna trecută, bancheri de top au fost menţionaţi în denunţul făcut de fostul soţ al Elenei Udrea la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul Microsoft, potrivit informaţiilor publicate de cotidianul Libertatea, care a obţinut şi consultat documentul. Este vorba despre preşedintele Unicredit, Răsvan Radu şi Şerban Tănăsescu, fiul fostului ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu.
”În luna septembrie 2009 am avut o nouă întrevedere cu Claudiu Florica, acesta spunându-mi că mai trebuie efectuată o plata de circa 1.000.000 de euro din comisionul nostru către Şerban Tănăsescu şi Răsvan Radu, preşedintele Unicredit. Din discuţiile purtate am înţeles că acest comision trebuia plătit pentru a se realiza cesiunea contractului la Unicredit”, a menţionat Dorin Cocoş la DNA, potrivit Libertatea.
Pentru preşedintele Unicredit, Răsvan Radu, nu există niciun comunicat al DNA care să anunţe că acestea ar avea calitate de suspect sau urmărit în dosar.