Procesul de construcţie a fost demarat la începutul lunii aprilie, iar în prezent se lucrează la structura de rezistenţă a primei clădiri, se arată într-un comunicat al companiei care gestionează proiectul, Ascenta Management, controlată de Silviu Savin. Cele două imobile de clasa A vor avea un regim mic de înălţime, de trei, respectiv patru etaje, şi vor livra pe piaţă între 725 mp şi 1.550 mp închiriabili pe etaj, adică 18.000 mp în total. Noua etapă de dezvoltare ar trebui finalizată în trimestrul doi al anului viitor, în urma unei investiţii de circa 10 mil. euro.
Compania de consultanţă şi inginerie Tata Technologies, intrată pe piaţa românească în 2013 prin achiziţia grupului american Cambric, a optat deja pentru închirierea unei suprafeţe de 3.300 mp din prima clădire. Firma îşi va muta aici cei 300 de angajaţi din Braşov şi îşi propune să mai recruteze încă 100 de ingineri, potrivit investitorului imobiliar.
Pentru suprafeţele disponibile în cea de a doua fază a proiectului Coresi Business Park se poartă discuţii cu o parte dintre chiriaşii actuali, care au în plan extinderea spaţiilor pe care le ocupă în prezent, dar sunt vizaţi şi câţiva chiriaşi noi. Clădirile restaurate şi transformate în prima fază a proiectului Coresi Business Park, ce totalizează aproximativ 25.000 mp de spaţii de birouri, găzduiesc chiriaşi precum Raiffeisen Bank, IBM, Fresenius, Freudenberg Romania, Computer Generated Solutions şi Waters şi sunt ocupate integral.
„Suprafeţele generoase pe etaj şi flexibilitatea partiţionării ne permit să ajungem, cu faza a doua a Coresi Business Park, la costuri totale de ocupare începând de la 60 euro/lună/post de lucru“, a declarat Silviu Savin.
Cum s-a împărţit Tractorul
În 2006, antreprenorul român Victor Vadaneaux a pus bazele Centerra Capital Partners şi a identificat oportunitatea de a cumpăra activele Tractorul Braşov, scoase la licitaţie de statul român. Pentru a strânge capitalul necesar el a cooptat fondul de hedging Cheyne Capital, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa londoneză. Lor li s-a alăturat şi Silviu Savin, care a devenit partener în cadrul Centerra. În această formulă, în 2007, au cumpărat cu 77 mil. euro fosta fabrică Tractorul şi cele 100 hectare de teren aferente.
Investitorii aveau în plan transformarea platformei într-un centru urban cu mall, locuinţe, spaţii de birouri şi o zonă industrială. A venit criza şi în 2012, după ce partenerii români reuşiseră să preînchirieze 75% din mall şi să asigure un împrumut bancar de la BRD pentru demararea construcţiei, fondul londonez a decis să se retragă din România. Ei au vândut tot proiectul francezilor de la Auchan pentru circa 25 mil. euro, marcând o pierdere uriaşă.
CITIŢI ŞI Auchan inaugurează primul său mall din România
În momentul retragerii Cheyne Capital de pe piaţa românească, un fond de investiţii din Elveţia controlat de familia elveţiană Jacobs, unul dintre fondatorii Mondelez International – producătorii cafelei Jacobs, a cumpărat de la ei 12 hectare din terenul platformei, pe care se află o serie de clădiri. În urma acestei tranzacţii, Silviu Savin a ieşit din parteneriatul cu Vadaneaux, iar firma sa a fost numită administrator al activităţii locale a fondului Jacobs. Până acum au fost restaurate clădiri de birouri cu o suprafaţă de circa 25.000 mp, în urma unor investiţii de 15 mil. euro.
În următorii 10 ani, Savin a fost mandatat să mai construiască încă zece clădiri de birouri cu regim mic de înălţime cuprinzând peste 70.000 mp. Suprafaţa totală a parcului de afaceri va ajunge astfel la aproximativ 100.000 mp.