'În 2016 plănuim să creştem şi să investim puternic în echipele noastre. Anul acesta vom continua şi investiţiile în infrastructură. O direcţie importantă o reprezintă atragerea de parteneriate strategice ce vor duce la extinderea Softvision atât pe piaţa din România, cât şi pe cea internaţională din SUA şi Asia. Primii paşi în vederea susţinerii planurilor ambiţioase de extindere şi creştere au fost făcuţi de la finele anului 2015, când am deschis un nou sediu în Las Vegas. În momentul de faţă, Softvision se află într-o perioadă de creştere accelerată din perspectiva proiectelor în continuă dezvoltare. Prin urmare, ne aşteptăm ca până la finalul lui 2016 să ni se alăture încă 500 de colegi noi, păstrând trendul ascendent al ultimilor ani', arată George Stan, Director General Softvision, într-un comunicat remis AGERPRES.
În continuare, mediul de afaceri de pe piaţa IT este marcat de o competiţie acerbă în ceea ce priveşte atragerea şi retenţia specialiştilor din domeniu, fapt ce determină Softvision să îşi concentreze eforturile şi în organizarea de traininguri pe o gamă largă de tehnologii în vederea specializării şi instruirii absolvenţilor de studii tehnice. Astfel, tinerii specialişti vor fi pregătiţi pentru provocările tehnice ce le vor întâlni în activitatea profesională.
Cu o experienţă de 18 ani pe piaţa de software development din România, cu sediul central în Cluj-Napoca şi filiale în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, dar şi în SUA (Silicon Valley şi Las Vegas), Softvision dezvoltă peste 300 de proiecte pentru 200 de clienţi din Europa şi SUA, acoperind servicii şi produse de tip dezvoltare software, testarea şi asigurarea calităţii, aplicaţii mobile, UI/UX Design, servicii de suport şi altele.
În portofoliul de clienţi Softvision se află companii din Top 500 Fortune, din Silicon Valley şi de pe Wall Street, din variate domenii de activitate precum cel financiar-bancar, telecomunicaţii, medical, educaţie.
Sursa: Agerpres