Rectorul USAMV a precizat că una dintre problemele sectorului agricol a fost și rămâne sistemul de irigații. “Problema irigațiilor presupune două lucruri extrem de importante. În primul rând nu există un consens din punct de vedere tehnic. Ați văzut bâlbâiala din ultimul an? S-a condiționat de existența unui plan național de irigații. A doua problemă rămâne cea a finanțării. O agricultuă performantă nu poate exista fără irigații”, a declarant Sorin Cîmpeanu, în deschiderea conferinței “Agricultura în 2016. Vector de creștere economică”, organizată de revista Capital, la USAMV.
Potrivit fostului ministru Sorin Cîmpeanu, o agricultură fără irigații înseamnă că suntem la mâna hazardului.