'Credem că există într-adevăr motive să îmbunătăţim estimările privind perspectivele zonei euro în următorii doi ani, iar previziunile noastre macroeconomice sunt mai optimiste decât în trimestrul patru din 2014. Îmbunătăţirea se datorează preţului scăzut al ţiţeiului, deprecierii euro şi măsurilor de relaxare cantitativă lansate de Banca Centrală Europeană, care au stimulat cererea consumatorilor şi creşterea economiei zonei euro', apreciază analiştii S&P.
S&P a îmbunătăţit estimarea de creştere a zonei euro la 1,55% în 2015 şi 1,7% în 2016, comparativ cu prognoza din decembrie a agenţiei.
Totuşi S&P avertizează că performanţa economică este inegală în rândul statelor din zona euro, reflectând nivelul diferit al competitivităţii lor economice după adoptarea reformelor structurale. De asemenea, încetinirea de pe principalele pieţe emergente afectează exporturile zonei euro. Mai mult, incertitudinile privind viitorul Greciei în zona euro afectează stabilitatea pieţelor financiare, apreciază analiştii S&P.
Şi preşedintele BCE, Mario Draghi, a dat recent asigurări că redresarea zonei euro prinde avânt datorită măsurilor de stimulare aprobate de Banca Centrală Europeană.
Conform prognozei revizuite a BCE, anul acesta economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, faţă de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii preţului la ţiţei şi al deprecierii euro. De asemenea, decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro a îmbunătăţit încrederea companiilor.
În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4%, iar cel al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate în ianuarie de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Germania conduce redresarea regiunii, iar decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă a îmbunătăţit încrederea companiilor. Analiştii se aşteaptă la un avans al economiei zonei euro de 0,4% în primul trimestru din 2015.
AGERPRES