Trezoreria publică a bătut deja toate monezile pregătite pentru anul acesta, astfel că în principiu, noile monezi vor fi puse în circulaţie, după autorizaţia Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene (BCE), abia anul viitor, după cum au confirmat surse din cadrul Fabricii naţionale a monezilor şi timbrelor.
Gravorii Casei Monezii vor face schiţele pentru noile monezi, care vor trebui aprobate de Casa Regală înainte de a fi bătute şi emise. Cu toate acestea, nu vor fi primele în care apare imaginea actualului prinţ moştenitor Felipe de Asturias: fabrica menţionată a emis deja o monedă de comemorare de 12 euro când a avut loc nunta acestuia cu prinţesa Letizia.
În plus, imaginea noului rege al Spaniei ar urma să apară şi pe timbre, aşa cum s-a petrecut în cazul tatălui său, regele Juan Carlos. Emiterea noilor timbre şi publicarea lor este hotărâtă însă de o comisie din care fac parte reprezentanţi ai Ministerelor Dezvoltării, Finanţelor şi Administraţiei Publice, care nu au anunţat încă nicio decizie în acest sens. (Sursa: Agerpres)