La momentul semnării contractului de privatizare al Electrica Muntenia Sud, italienii s-au angajat să preia pachetul minoritar deținut de Electrica la filiala vândută Enel. Astfel, conform contractului, "Enel are obligaţia de a cumpăra o parte sau întregul pachet de 23,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud către Enel (dreptul de Opţiune “Put”)", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, astăzi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a prezentat o notă în Guvern pe acest subiect. "Cu această ocazie, membrii Executivului au fost informaţi că Statul Român, prin SAPE, va solicita Enel plata unei sume de 521,583 milioane de euro, invocând Opţiunea “Put”, exact aşa cum a fost deja stabilit prin hotărârea de Guvern nr. 1163/27.11.2012", se precizează în sursa citată.

Citiși și: 5 motive pentru care ENEL a decis să plece din România

În urmă cu două săptămâni, grupul ENEL a anunțat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România. Vânzările vor implica o participaţie de 66% în Slovenske Elektrarne din Slovacia, 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia SA şi Enel Energie Muntenia SA, 51% în Enel Distribuţie Banat SA, Enel Distribuţie Dobrogea SA şi Enel Energie SA, precum şi 100% din acţiunile Enel România Srl.

În cazul activelor din România este vorba despre companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%) şi care vând aproximativ 9TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

“Am informat Guvernul că am luat decizia de a nu mai prelungi memorandumul de înţelegere semnat cu Enel în data de 7 iulie 2013 şi care va expira pe 31 iulie 2014. Drept urmare, SAPE urmează să deschidă procedura de arbitraj contra Enel la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, precizând că
 discuţiile amiabile purtate de partea română cu Enel nu au condus la o înţelegere între părţi.

Capital a scris principalele 5 motive care i-a determinat pe italieni să vândă business-ul din România, iar unul dintre acestea se referă la pachetul minoritar de acțiuni pe care statul îl are la Enel Muntenia și Enel Muntenia Distribuție.

"Tot anul trecut, autoritățile au cerut italienilor să cumpere pachetul minoritar de acțiuni pe care îl mai deține Electrica la Enel Muntenia și Enel Distribuție Muntenia. În contextul în care italienii au plătit aproape 400 mil. euro în 2008 pe 50% din titluri, li s-a părut exagerată suma de 521 mil. euro cerută acum de reprezentanții statului pe un pachet de doar 23,5%", scria Capital.ro.

Acum, se zvonește că statul ar dori să facă uz de dreptul de preempțiune convenit prin contractul de privatizare și să preia acțiunile italienilor la compania de distribuție Muntenia Sud. Doar că se încearcă o metodă nu tocmai ortodoxă și care nu va fi pe placul italienilor. Mai exact, statul ar dori să impună grupului Enel preluarea pachetului minoritar de acțiuni la prețul de 520 mil. euro, bani pe care statul nu i-ar mai încasa de la italieni și ar plăti doar diferența prin care Electrica ar deveni acționar majoritar al companiei. Adică o tranzacție prin care statul să mai achite câteva sute de milioane de euro pe „Perla Coroanei“, așa cum a fost denumită înainte de privatizare.

Rămâne de văzut cum se vor derula lucrurile în situația în care tot la Paris, statul a deshis anul trecut un alt procescerând penalități de aproape un miliard de euro de la grupul Enel pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. În principal, acuzațiile Electrica vizează nerealizarea programului de investiții asumat de Enel în momentul încheierii tranzacției. La rândul lor, cei de la Enel susțin că ei au realizat investițiile asumate și chiar au depășit programul de investiții.

 

Citiși și: 5 motive pentru care ENEL a decis să plece din România