Conform surselor respective, negocierea textului redactat de Franţa urmează să înceapă luni şi deocamdată nu s-a propus data unui eventual vot în Consiliu. Una din surse a declarat AFP că Parisul doreşte timp suficient pentru "o adevărată negociere".
Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat sâmbătă că, după ce forţele guvernamentale siriene au cucerit enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc, următoarea criză umanitară s-ar putea produce în Idlib, transmite Reuters. Oraşul din nord-vestul Siriei, capitală a provinciei cu acelaşi nume, ar putea fi ţinta următoarei ofensive a armatei. Regiunea Idlib are cea mai mare populaţie dintre cele pe care încă le mai controlează insurgenţii sirieni. Le Drian a afirmat că în prezent este vorba de aproximativ două milioane de locuitori.
În ultimii ani, în Idlib s-au refugiat zeci de mii de luptători rebeli şi de civili, pe măsură ce regimul de la Damasc a redobândit controlul asupra unor teritorii, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, reaminteşte Reuters. Spre Idlib s-au îndreptat şi mulţi dintre rebelii care au părăsit Ghouta, împreună cu familiile, în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi militarii ruşi. AGERPRES