Pierderile de la Tarom din 2017, de peste 37 milioane euro, s-au realizat cât timp la comanda companiei s-au succedat cinci directori: Dan Plaveti, Eugen Davidoiu, Florin Susanu, Daniela Dragne și Werner Wolff, actual manager. Cu toții au avut salarii de top, dar au ocupat fotoliul de director general fără să reușească să implementeze o strategie viabilă. Mai mult, rezultatele financiare au trecut mult sub linia roșie. Pentru fiecare, timpul petrecut la manșa companiei a fost mult prea scurt pentru a permite o evaluare – iar aici este, fără îndoială, vina guvernanților. Cu toate acestea, deciziile luate într-un timp scurt pot cântări greu în orice plan de redresare.

Pierderea vine cu avionul

În vara anului trecut, fosta conducere a Ministerului Transporturilor anunța cu ocazia intrării în flota Tarom a primelor două aeronave Boeing 737-800 NG că operatorul aerian va încheia anul pe profit. Ei bine, dacă în 2016, Tarom a raportat pierderi de circa 47 milioane lei, anul trecut, managerii operatorului aerian au reușit un rezultat record: pierderi de peste 172 milioane lei. Și asta nu e atât de rău.  În toamna anului trecut, compania estima pentru 2017 o pierdere de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat. Istoria însă pare a se repeta și anul acesta.După zece ani de pierderi, cu datorii de aproximativ 500 milioane euro, Tarom, cu Werner Wolff în frunte, anunță că va zbura pe profit. Mai mult, la începutul acestei luni, cu mare fast, oficialii Ministerului Transporturilor și conducerea Tarom au prezentat încă două avioane Boeing 737-800 New Generation, second-hand, prezentate însă ca noi. Cele două aeronave, care au fost utilizate mai bine de patru ani de compania aeriană Malaysia Airlines, au fost botezate „Mihai Viteazul“ şi „Alexandru Ioan Cuza“. Compania Tarom va plăti o rată lunară de puțin peste 300.000 dolari pentru fiecare avion, cele două aparate fiind achiziționate în leasing operațional.
Ministrul Șova așteaptă rute transatlantice
Prezent pe aeroportul Henri Coandă în ziua aterizării celor două aeronave, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a recunoscut că sunt multe lucruri de remediat pentru a îmbunătăţi parametrii de profitabilitate ai Tarom. Şeful de la Transporturi a adăugat că este nevoie de creşterea competitivităţii şi a calităţii serviciilor pe care Tarom le va oferi în următoarea perioadă. Mai mult, Lucian Șova are aşteptări din partea companiei Tarom în a deschide rute transatlantice către Statele Unite ale Americii și China. Acesta s-a referit și la posibilitatea iniţierii unor discuţii cu Air Canada pentru un acord codeshare, în vederea operării de către Tarom a unor zboruri lung-curier, cum ar fi către China şi SUA. „Probabil că în viitorul apropiat deja se vor genera o serie de discuţii cu cei de la Air Canada, poate vom începe un codeshare cu această companie şi, pe măsură ce vor fi făcute achiziţii de avioane în flota Tarom, care să poată atinge parametrii de exploatare în sensul de a putea efectua rute transatlantice, transcontinentale, lucrul acesta să poată fi pus în practică. Este o aşteptare din partea pieţei, este o aşteptare din partea pasagerilor români, dar şi străini, şi înţelegem ca această oportunitate să o exploatăm de o manieră cât mai eficientă“, a declarat ministrul Șova.

 

Când începe plata avioanelor

Aeronavele Boieng 737-800 au fost achiziţionate în leasing operaţional, iar plata acestora începe peste doi ani. După cele 24 de luni, costurile lunare vor ajunge la 304.000 dolari. Șeful Tarom, Werner-Wilhelm Wolff, a anunțat, odată cu recepționarea celor două aeronave, că operatorul aerian are planuri multe legate de rute, atât interne, cât şi externe.
„Pentru anul acesta avem Stuttgart, avem (rute – n. r.) deschise de la Timişoara şi de la Sibiu, avem Parisul din Timişoara şi din Cluj. Sunt câteva (zboruri – n. r.) înspre estul continentului, mare parte peste Marea Neagră – vedem acum ce se concretizează până în 15 iulie acolo. Intern, va trebui să mişcăm un pic avioanele în alt mod, pentru că acolo unde am folosit avioane de o anumită capacitate, cele care să se umple rămân mai departe sau vor creşte în gradul de umplere. Avem chiar şi rute care sunt vândute 100%, cu un grad de ocupare de peste 100%, unde trebuie să avem întotdeauna grijă să upgradăm nava cu locuri mai multe, cum ar fi Timişoara, Cluj“, a precizat Wolff.
Tarom profit visează
După pierderile uriașe contabilizate în 2017, Werner-Wilhelm Wolff crede că la finele anului compania va trece cel puţin pe un profit simbolic. „Am spus-o şi în urmă cu două luni – că avem planuri de a creşte în primul rând profitabilitatea, de a veni la un profit simbolic având în vedere că trebuie să recuperăm minusul care a fost creat în ultimii ani, însă neavând costuri pentru aceste două aeronave, care este un mod de negociere pe care l-am avut şi ţine de o anumită industrie unde se aplică“, explică șeful Tarom. Acesta a anunțat că lung curier urmează pentru anul viitor, unde încă se poartă negocieri, „deoarece doar ca să deschidă o linie poate oricine“. „Să umpli aeronava e alta, îţi trebuie parteneriate, îţi trebuie pasageri, la asta lucrăm“, menționa Wolff.

Două Airbus A310 au pierdut milioane stând la sol 

 

Până la planurile ambițioase, managerul Tarom ar trebui înainte să se gândească la trista realitate. Adică să găsească acele soluții prin care să taie o parte din costuri. Iar unele sunt de-a dreptul aberante. De exemplu, o parte importantă din pierderile raportate de compania Tarom, în 2017, este reprezentată de costurile privind cheltuieli de conservare pentru cele două aeronave Airbus A310 care au fost  scoase din funcțiune la sfârșitul anului 2016.
În perioada noiembrie 2016-iulie 2017, costurile de conservare au fost de peste 4 milioane dolari. Pentru prelungirea acestui proces  a fost nevoie de încă aproximativ 4 milioane dolari. Prin urmare, doar conservarea celor două avioane a costat Tarom aproximativ 8 milioane dolari. Mai mult, pentru repunerea în operarea comercială sunt necesare reparații capitale în valoare de câteva milioane de dolari. Pe lângă aceste cheltuieli sunt necesare costuri de amortizare și asigurare. În primăvară, oficialii Ministerului Transporturilor au anunțat că armenii vor să dea 5,4 milioane de dolari pe cele două avioane și un motor. În prezent, unul dintre cele două avioane AirbusA310 este în hangarul Tarom pentru reparații, aeronava urmând a decola către Armenia în ziua de 21 iunie.
Conducerea Ministerului Transporturilor și oficialii Tarom nu au răspuns, până în momentul scrierii articolului, la întrebările pe care le-am adresat cu privire la situația companiei. Astfel, nu există date confirmate direct de la sursă formula de leasing pentru noile aeronave Boeing 737-800 – care este valoarea ratelor aferente celor două aeronane și când se plătesc aceste rate – și nici cât au costat lucrările de reparații pentru cele două aeronave Airbus A310 sau câți bani a obținut Tarom din vânzarea avioanelor.