Nici în această vară, nici în viitorul sezon estival nu se va decongestiona traficul de la podul Fetești-Cernavodă de pe Autostrada Soarelui. Dar din 2016 șoferii vor fi obligați să achite taxă și pentru circulația pe autostradă. Taxa se va aplica și pe autostrada București-Pitești, iar nivelul de taxare va trebui discutat și negociat chiar din acest an, dacă se va selecta constructorul centurii de sud a Capitalei. Anunțul privind implementarea sistemului de taxare a fost făcut de directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, care a precizat, într-o conferință pe temă de infrastructură, că de anul viitor sau din 2016, pe cele două autostrăzi se va pune taxă, dar aceasta va fi decisă de concesionar, adică de compania care va construi cei 48 de kilometri de autostradă și care se va ocupa și de întreținerea celor două autostrăzi. La doar câteva ore de la declarația directorului general, CNADNR a remis o dezmințire și mai apoi o precizare, din care reiese că taxa nu a fost decisă și nici nu va fi luată în discuție în acest an sau în 2015, fiind doar o opțiune a concesionarului sau a statului român, în funcție de preluarea riscului de trafic. De aici reies cel puțin două nelămuriri: ori nu se selectează compania care va construi și întreține cele trei autostrăzi în acest an, așa cum a declarat Narcis Neaga, care a spus că în toamnă ar putea fi semnat contractul, ori discuțiile cu cei patru candidați sunt încă în fază incipientă încât anunțarea introducerii taxei a fost o greșeală a conducerii CNADNR.

Cât se va colecta din taxă

Cert este că taxarea nu va putea fi făcută fără construcția unor puncte de taxare. Astfel că viitorul constructor va fi nevoit ca în perioada de 8-12 luni în care va efectua lucrări de reabilitare la cele două autostrăzi, să gândească și să construiască sistemul așa încât să poată încasa de la șoferi taxa de autostradă. Potrivit lui Narcis Neaga, lucrările de reabilitare pentru cele două autostrăzi se ridică la aproximativ 250 milioane de euro.  În ceea ce privește încasările din taxă, conform calculelor Capital pe baza datelor de trafic menționate în documentația CNADNR referitoare la selectarea concesionarului, anual s-ar putea colecta între 35 și 45 milioane de euro, la o taxă de aproximativ 2,5 euro/100 km. În primăvara anului trecut, CNADNR a primit candidaturi din partea a patru asocieri de firme care vor să construiască cei 48 de kilometri în regim de concesiune.

Constructorii care au depus documentaţia pentru Autostrada de centură a Capitalei sunt: Asocierea Stra Via Sud (Strabag, Vinci, Aktor), Asocierea formată din Astaldi, Euro Construct Trading 98 și Astalrom, Asocierea Tehnostrade și Spedition UMB, respectiv asocierea Impregilo și Salini.