Celebra taxă pe stâlp, aşa cum a fost supranumit impozitul pe construcţii speciale, continuă să creeze dificultăţi majore pentru business-uri, chiar şi după aproape un an de la introducerea ei în Codul Fiscal. Pe lângă impactul covârşitor asupra bugetelor companiilor care datorează 1,5% din valoarea construcţiilor aflate în patrimoniu, există multe necunoscute în interpretarea reglementărilor pentru diverse situaţii. Una dintre prevederi, care nu este lămurită pe deplin, nici prin normele de aplicare – publicate cu două zile înaintea primului termen de plată, pe 23 mai -, îi vizează pe chiriaşii care au făcut lucrări de construire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere a clădirilor. Astfel, sunt vizate, printre altele, birourile şi magazinele închiriate, în care s-au făcut tot felul amenajări, inclusiv rafturile.

Scenarii ambigue

Cazurile în care chiriaşii sunt obligaţi să plătească taxa reies din Codul fiscal, normele de aplicare a acestuia (HG 421/2014) şi  normele referitoare la declararea lucrărilor către proprietar (HG 670/2012).  Problema principală este, după cum afirmă consultanţii fiscali şi contabilii, că interpretarea acestor prevederi coroborate nu este unitară. Autorităţile fiscale din ţară explică şi pun în practică diferit reglementările. Din această cauză, companiile se expun unor riscuri serioase, ajungând să datoreze nu doar valoarea taxei, ci şi accesorii.   Ce stabileşte legislaţia?

Codul Fiscal arată că impozitul pe construcţii speciale se calculează asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniu pentru care nu se datorează taxele locale pe clădiri. Prin urmare, construcţiile exceptate, inclusiv cele de amenajare a spaţiului – prin modernizare, extindere etc – pot fi subiect al taxei pe stâlp. În acest punct intervine HG 670/2012 care impune un prag al valorii acestor construcţii peste care chiriaşii trebuie să informeze proprietarii clădirilor. Scopul comunicării este ca proprietarii să declare autorităţilor valoarea majorată a clădirilor şi să plătească, în consecinţă, un impozit local mai mare. Astfel, apar, teoretic, două situaţii. În prima variantă, proprietarul, informat de chiriaş, a modificat declaraţia referitoare la clădire, cu îmbunătăţirile care depăşesc 25% din valoarea acesteia, şi a virat impozitul aferent. În a doua variantă, chiriaşii care nu şi-au anunţat proprietarii despre lucrările de construcţie pe care le-au efectuat pentru că valoarea aceastora era mai mică de 25% din valoarea clădirii trebuie să plătească taxa. „Dacă valoarea lucrărilor este mai mică de 25% din valoarea clădirii, chiriașul nu are obligația să îi comunice proprietarului efectuarea lor. Prin urmare, atâta timp cât proprietarul nu știe de efectuarea lucrărilor, nu le declară și, evident, nu plătește impozit local pe clădiri pentru aceste lucrări. Potrivit ANAF, deşi acest lucru vine în contradicţie cu prevederile din Codul fiscal şi din normele metodologice de aplicare, chiriașul datorează impozitul de 1,5% din valoarea lucrărilor“, explică Eugenia Ion, tax consultant, Contexpert.

Diferenţe de interpretare

Un alt scenariu este acela în care chiriaşul, deşi ar fi trebuit să îi comunice proprietarului valoarea lucrărilor care depăşeau plafonul de 25%, a ignorat obligaţia. Este evident că proprietarul nu avea cum să achite impozitul pe clădiri modificat întrucât nu a avut cunoştinţă de schimbările întreprinse. În consecință, chiriașul plăteşte impozitul de 1,5%, consideră consultanţii. În acelaşi timp, mai apare  o situaţie, deseori omisă de chiriaşi. Pentru a evalua riscul de plată a taxei pe stâlp, trebuie calculată valoarea cumulată, şi nu cea separată, a construcţiilor realizate într-un an.

Ipotezele expuse sunt încă un subiect controversat între Ministerul de Finanţe, ANAF, direcţiile fiscale teritoriale, pe de o parte, contabili şi companii, pe de altă parte. Corelarea prevederilor din trei acte normative pune în încurcătură nu doar mediul de business, ci şi autorităţile fiscale. Din păcate, din aceste confruntări, de obicei, ies păgubiţi contribuabilii. Există riscul ca interpretările diferite, mai ales în timpul unei inspecţii fiscale, să atragă obligaţii în plus de plată. O eventuală decizie de impunere înseamnă nu doar cuantumul taxei, ci şi accesorii: dobânzi şi penalităţi. „Pragul de 25% din valoarea clădirii peste care chiriașul este obligat să notifice proprietarul a fost stabilit în 2012. Anterior, chiriașii aveau obligația să comunice lucrările efectuate indiferent de valoarea acestora. În această situație, abordarea autorităților fiscale ar putea crea cele mai dificile probleme. Teoretic, chiriașii care nu au comunicat proprietarilor valoarea lucrărilor nu ar trebui să datoreze impozit pe construcții. Fiecare caz va necesita o analiză separată pentru că există riscul unor interpretări abuzive“, spune Eugenia Ion.

Taxa pe construcţii speciale a suscitat discuţii aprinse încă de la momentul introducerii ei în Codul fiscal. În primul rând, companiile au acuzat cota foarte mare aplicată tuturor activelor, scutite anterior de taxa locală. Nemulţumirile mediului de afaceri au fost ignorate, în ciuda estimărilor alarmante pe care le-a prezentat. Consiliul Investitorilor Străini a atras atenţia că, pe termen lung, vor fi anulate investiţiile programate de companii şi că există un risc serios de falimente şi, implicit, de concedieri.

Impact subevaluat

După prima jumătate a anului, când au început să fie publicate rezultatele financiare ale companiilor, s-a constatat că taxa a erodat vânzările, profiturile şi a frânat proiectele de investiţii. OMV Petrom şi Nuclearelectrica sunt două exemple în acest sens. Ambele societăţi au pus pe seama taxei rezultatele mai slabe din primul semestru comparativ cu anul trecut.

 Companiile au vărsat la buget în jur de 1,5 miliarde de lei, după primul termen de plată care a fost pe 25 mai. Suma este de trei ori mai mare decât cea estimată de Finanţe. La rândul său, Consiliul fiscal a arătat că guvernul subevaluează impactul impozitului asupra business-urilor şi a prognozat că plăţile la buget vor fi de circa 1,5 miliarde lei anual. Taxa a fost combătută nu doar din cauza cotei, ci şi a faptului că se plăteşte anual. Din acest motiv, valoarea investiţiilor, cu durată foarte mare de viaţă, de exemplu de 60 de ani, ajunge să fie achitată încă o dată statului prin impozit. Pe lângă problemele de fond, taxa a suscitat dezbateri şi din cauza formulărilor neclare. Modul de aplicare a fost comunicat abia cu două zile înainte de primul termen de plată, deşi Codul fiscal fusese modificat cu jumătate de an înainte.

Chiar şi după publicarea normelor, au rămas în suspans numeroase întrebări. Prevederile neclare sunt lăsate la latitudinea inspectorilor fiscali, iar abordarea nu este nouă. Companiile şi consultanţii fiscali au ridicat, de nenumărate ori, problema legislaţiei interpretabile. Frecvent, autorităţile fiscale centrale dau clarificări, revizuiri sau interpretări prin circulare remise în teritoriu. Problemele sunt recunoscute oficial. De exemplu, în proiectul referitor la penalităţile de nedeclarare, se menţionează că acestea nu se aplică dacă diferenţa (de obligaţii fiscale) este în legătură cu interpretarea de către contribuabil a unor prevederi fiscale evident neclare. De la începutul anului, mai multe voci din guvern au susţinut necesitatea modificării taxei, de anul viitor. Deocamdată, Finanţele nu au propus public un proiect.

 

Cum explică ANAF că trebuie plătită taxa în cazul spaţiilor închiriate?

1. O societate comercială care îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu închiriat la care a efectuat lucrări de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere, înainte de intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr.670/2012, nu datorează impozit pe construcţii, întrucât exista obligaţia comunicării către locator, indiferent de valoare, asupra lor datorându-se impozit pe clădiri de către acesta.

2. O societate care a primit notificări de la chiriaşi pentru amenajările efectuate în 2011, a căror valoare cumulată nu depăşeşte 25% din valoarea clădirii, nu datorează impozit pe construcţii, întrucât acesta avea obligaţia declarării la autoritatea fiscală, pentru modificarea impozitului pe clădire.

3. O societate care a primit notificări de la chiriaşi pentru lucrări efectuate în anul 2013, a căror valoare cumulată nu depăşeşte 25% din valoarea clădirii, nu avea obligaţia modificării impozitului pe cladire, iar chiriaşii datorează impozit pe construcţii asupra valorii lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere.

 

Construcţii speciale pentru care se plăteşte taxa

  • Centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice şi nuclearo – electrice;
  • staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni;
  • piste şi platforme;
  • sonde de ţiţei, gaze şi sare;
  • rampe de încărcare – descărcare;
  • coşuri de fum şi turnuri de răcire;
  • iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine;
  • ecluze şi ascensoare;
  • baraje, jgheaburi pentru piscicultură;
  • infrastructura transport feroviar, infrastructura drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulatie, marcaje, etc)
  • linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii (stalpi, circuite, cabluri, traverse, console) ;
  • platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv;
  • construcţii pentru transportul energiei electrice;
  • lacuri artificiale de acumulare şi canale de irigaţii.

 

1,5%este cota de impozit pentru construcţiile speciale şi se aplică la valoarea contabilă a activelor

 

1,5 miliarde lei este suma pe care bugetul a încasat-o din taxa pe construcţii speciale în luna iunie

 

Facem mai multe simulări în ceea ce priveşte taxa pe construcţii speciale pentru a o îmbunătăţi începând de anul viitor.
Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor

 

Am afirmat de la bun început că nu consider necesară aplicarea taxei pe stâlp în agricultură, chiar dacă aceasta îi vizează doar pe agenţii economici. Am continuat discuţiile cu ministrul Finanţelor şi am primit asigurări că se va renunţa la această taxă.
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii