"Estimările noastre sunt că proiectul de Cod Fiscal, în forma actuală, va trebui revizuit semnificativ, pentru că doar tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă. Credem că ţintele Guvernului pentru acest an vor fi atinse, dar pentru anul viitor este mult de lucru pentru a-şi putea atinge obiectivele", a declarat, joi, reprezentantul FMI, la conferinţa Euromoney 'The Regional Finance and Investment Conference for SouthEast Europe'.
Despre anularea promisiunilor de relaxare fiscală, Capital a scris aici:
El a precizat că discuţiile din cadrul misiunii tehnice, care a avut loc la finalul lunii mai, au mers bine, însă FMI aşteaptă de la Guvernul României decizii care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei viitoare, astfel încât să se poată modifica proiecţia asupra deficitului şi să se încadreze în ţinte, pentru ca programul să continue cu succes.
"Am făcut progrese mari în a înţelege situaţia fiscală. Însă am descoperit că va apărea un gol semnificativ la venituri în 2016", a subliniat Tolosa, adăugând că deficitul de venituri este considerabil.
Pe de altă parte, GuillermoTolosa a spus că au existat discuţii intense şi în ceea ce priveşte reformele structurale.
"Am văzut ceva progrese în ceea ce priveşte preţul la energie şi situaţia companiilor de stat din sectorul energiei, unde au fost recent luate nişte decizii. Cu certitudine, sectorul de energie este în mijlocul preocupărilor noastre, are pierderi mari şi credem că trebuie să avem o înţelegere profundă de ce există aceste pierderi şi să se ia măsuri pentru a rezolva problemele", a mai spus reprezentantul FMI.
În acest context, Fondul Monetar recomandă Guvernului să întreprindă studiile şi analizele necesare pentru a restabili viabilitatea acestor companii, pentru că acum sunt compromise.
Actualul acord al României cu instituţiile financiare internaţionale expiră în septembrie. Până atunci, ar trebui să mai existe o misiune de evaluare a economiei româneşti.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, la finele lunii trecute, că Executivul va continua discuţiile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene în perioada 19-30 iunie, la Bucureşti, iar autorităţile speră ca acordul să fie încheiat în septembrie "cu succes".
SURSA: Agerpres