Intrarea în procedură de redresare nu a oprit „titanii RCA“ să domine în continuare, fără drept de apel, piaţa asigurărilor de răspundere civilă auto. Doar ordinea în top s-a schimbat. Lider a devenit Carpatica Asig, care a reuşit o creştere cu 75 de milioane de lei a primelor brute, ajungând la 380 de milioane de lei la finele lui septembrie 2014, peste Euroins care, după o scădere substanţială, a ajuns la doar 321 de milioane de lei. Pe a treia poziţie vine Astra Asigurări, urmată de City Insurance.
Poate nu întâmplător (având în vedere că datele statistice arată că vânzarea RCA aduce pierderi), toate cele trei societăţi dominante au avut sau încă au probleme financiare. Euroins a fost nevoită să îşi majoreze în două rânduri capitalul social şi are un coeficient de solvabilitate foarte apropiat de limita minimă, în timp ce Astra şi Carpatica trec prin proceduri de redresare financiară.
Astra Asigurări, ani la rândul lider al pieţei asigurărilor, este chiar în administrare financiară, cu un coeficient de solvabilitate mult sub limită şi cu un indice de lichiditate apropiat de zero.
Dependenţi de RCA
Trei dintre cele patru companii care domină piaţa RCA trăiesc aproape exclusiv din vânzarea acestui produs, fapt care le face extrem de vulnerabile la şocuri. Concret, Carpatica şi Euroins au un portofoliu în cadrul căruia poliţele obligatorii de răspundere civilă auto au o pondere care se apropie de 90%, în timp ce primele brute subscrise pe RCA reprezintă în jur de 65% din vânzările Astra şi peste 83% din cele ale City Insurance, arată datele Insurance Profile. Preţurile practicate de aceste companii sunt şi de trei ori mai mici decât cele aplicate de celalte firme de asigurare, însă tot societăţile respective sunt şi cele mai reclamate din România, adunând mai bine de 70% din totalul petiţiilor primite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Aceste companii înregistrează de asemenea niveluri ale ratei combinate a daunei mult peste media pieţei, ceea ce înseamnă, teoretic, că, atât timp cât îşi îndeplinesc obligaţiile de plată, îşi asumă pierderi substanţiale din vânzarea de RCA.
RCA, o afacere balcanică. „Occidentalii“, doar în pluton
Piaţa RCA este dominată de capitalul românesc. Atât Astra şi Carpatica, cât şi City Insurance au acţionari persoane sau firme din România, în timp ce Euroins are un acţionar bulgar. Prima firmă care are ca acţionar majoritar o companie de asigurări de dimensiuni semnificative la nivel european este Asirom, deţinută de grupul austriac Vienna Insurance Group, la fel ca Omniasig, care îi urmează în top. Ocupantele locurilor 5 şi, respectiv, 6 au subscris, împreună, prime de 369 de milioane de lei, mai puţin decât a vândut Carpatica Asig singură. Omniasig a făcut, de altfel, un semnificativ pas în spate în ceea ce priveşte vânzarea poliţei RCA, după fuziunea cu BCR Asigurări. Motivul reducerii expunerii pe această zonă a fost procesul de eficientizare şi concentrare pe profit pe care acţionarul majoritar l-a iniţiat.
O altă companie vieneză importantă este Uniqa. După ce a încercat doi ani la rând să crească profitabil accelerând pe vânzarea de RCA, a ajuns, se pare, în 2014, la concluzia că trebuie să se retragă treptat din această piaţă. Astfel, după o scădere cu peste 30% a vânzărilor, Uniqa se plasează abia pe locul al şaptelea în top. Nici nemţii de Allianz (cea mai mare companie prezentă în România şi una dintre cele mai mari din Europa) nu au luat o parte prea mare din piaţă, preferând să meargă la un nivel similar cu cel din anii precedenţi. De altfel, pentru Allianz Ţiriac, o societate cu portofoliu foarte diversificat, poliţa RCA reprezintă mai degrabă un instrument de marketing prin care atrag clienţi doritori de alte poliţe cum ar fi CASCO, decât o sursă de venit. Şi francezii de la Groupama au făcut un pas înapoi în timp ce italienii de la Generali continuă procesul început acum trei-patru ani şi îşi reduc subscrierile.