Bilanțul activității Ministerului Transporturilor la final de an 2015: 41 km de cale ferată reabilitați, 46 km de autostradă deschiși traficului și 22 km de autostradă închiși. Anul trecut s-a încheiat cu surparea unei porţiuni de şosea din cartierul Eroilor din Capitală din cauza lucrărilor la metrou, lucrare care blochează traficul cel puțin 30 de zile în acea zonă.
Anul 2015 a fost unul dintre cei mai slabi pentru Ministerului Transporturilor, o autostradă a fost închisă și mai multe proiecte în derulare au fost blocate sau suspendate din lipsa autorizațiilor sau anumitor avize. Cele mai controversate proiecte din curtea Ministerului Transporturilor au fost autostrada Orăștie-Sibiu și concesiunea șoselei de patru benzi între Comarnic și Brașov.
Drumul Extres spre DNA
Lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, deschis în noiembrie 2014, a fost închis circulației rutiere după zece luni pentru că drumul a început se surpe pe anumite portiuni din cauza lucrărilor defectuoase. La sfârșitul anului această autostradă a ajuns la DNA, unde inclusiv fostul șef al CNADNR, Narcis Neaga, care a fost audiat și pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. În prezent, aproximativ 200 m de autostradă s-au demolat, iar oficialii Ministerului Transporturilor nu știu când va fi redeschis traficul.
În guvernarea Ponta cel mai prețios proiect pe care Ministerul Trasporturilor îl promova era concesiunea autostrăzii Comarnic-Brașov. După anunțul din vară privind ratarea concesiunii niciun oficial guvernamental nu și-a asumat eșecul. Oficialii MT și cei ai CNADNR au transmis un comunicat de presă prin care se anunța anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune privind construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov. Cu toate acestea, anul trecut s-au inaugurat 46,6 km de autostradă, față de aproximativ 50 de km dați în folosință în urmă cu doi ani.
Inaugurările promise în 2016
Anul acesta, dacă s-ar respecta termenele contractuale, Ministerul Transporturilor ar trebui să inaugureze peste 150 de autostradă. Mai exact, opt tronsoane de autostradă, ar fi trebuit deschise traficului în cursul acestui an. Din păcate, oficialii CNADNR mizează pe deschiderea traficului pentru încă aproximativ 58 km de autostradă. Cele mai așteptate tronsoane sunt între Lugoj și Deva, loturile 2,3 și 4 ar fi trebuit inaugurate în luna mai. Conform datelor CNADR, finalizarea lotului 4 din autostrada Lugoj-Deva ar putea fi amânată pentru anul viitor din cauza liliecilor sau castorilor. Primele întârzieri au apărut când constructorul s-a blocat într-un cimitir, iar acum lucrările sunt oprite total după ce s-a constatat că nu există autorizaţie de construcţie a autostrăzii. Lucrările lotului 2, Lugoj-Deva, sunt blocate din cauza ecoductelor pentru urși. Și primele două loturi de autostradă, între Sebeș și Turda, au fost blocate din cauza contestațiilor și a procedurilor privind exproprierile. Odată cu deschiderea traficului pe anumite loturi de autostradă, Ministerul Transporturilor va iangura șantierele pentru autostrăzile Campia Turzii – Târgu Mures, capetele lotului Comarnic-Brașov, ultimii 3 km din București-Ploiești, Suplacu de Barcău – Borș și Centura de sud a Capitalei.
Anul acesta, odată cu recepția lucrărilor de modenizare a celor 41 km de cale ferată între Frontieră și km 614, Ministerul Transporturilor, conform termenelor contractuale, trebuie să recepționeze lucrările de modenizare a 160 km de infratructură feroviară între Simeria și Sighișoara. Practic, trenurile de călători, la sfârșitul anului, vor putea circula, între Simeria și Sighișoara cu o viteză maximă de 160 km/h. Tot în acest an sunt anunțate începerea lucrărilor de reabilitare a căii ferate între Simeria și Arad, proiecte evaluate la o valoare totală de aproximativ două miliarde de euro.
Metrorex vrea să taie panglici anul acesta
Metrorex, după aproape trei ani de întârzieri, promite că la sfârșitul anului vom circula cu metroul pe magistrala Eroilor-Drumul Taberei. Magistrala 5 de metrou înseamnă 6,8 km de linie, 10 stații de metrou și o investiție de peste 1 miliard de euro, cea mai mare parte din finanțare fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile. Și secţiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Străuleşti, proiect în valoare de puțin peste 95 milioane de lei, este programat a fi finalizat la sfârșitul acestui an.
Miniștrii Transporturilor în 2015
Ioan Rus: 24 iunie 2014 – 16 iulie 2015
Iulian Matache: 16 iulie 2015 – 17 noiembrie 2015
Dan Costescu: 17 noiebrie 2015 – prezent