Piețele financiare internaționale nu au uitat scenariul de groază din 2013, când Ben Bernanke, fostul șef al FED, sistemul american de bănci centrale, a anunțat că autoritatea financiară a SUA ar putea reduce achizițiile de obligațiuni în valoare de miliarde de dolari. Piețele de capital au intrat în stare de șoc: cursurile obligațiunilor s-au prăbușit, randamentele împrumuturilor au explodat în sus. Afectate au fost mai ales economiile țărilor emergente. Monedele lor naționale s-au prăbușit iar economiile lor au fost lovite de o retragere masivă a capitalului străin.

Și acum se observă tendințe similare, chiar dacă nu atât de abrupte și masive precum în 2013: lira turcească, pesoul argentinian și randul sud-african s-au devalorizat serios în ultimele luni. O contribuție însemnată la aceste evoluții au avut din nou SUA și dolarul american. „Pe moment, dolarul puternic este cel care pune sub presiune cele trei devize. Monedele naționale din lumea întreagă resimt efectele, dar în cele trei țări este impactul cel mai amplu”, explică Antje Praefke, expertă monetară la Commerzbank.

Cresc dobânzile la obligațiunile americane pe termen lung

Totuși, situația de azi diferă de cea din 2013. FED-ul american a pus capăt între timp programului de achiziționare de obligațiuni, menit să sprijine economia, și vizează acum echilibrarea bilanțului său. Dobânda de referință a fost de asemenea majorată în mai multe etape de autoritatea financiară de la Washington. FED a învățat din anunțul hazardat din 2013 al lui Bernanke și a luat aceste măsuri gradual, pregătind în prealabil cu grijă piețele financiare pentru pașii ce au urmat. Randamentele la obligațiunile de stat americane au crescut însă la rândul lor. Săptămâna trecută, dobânzile la obligațiunile americane pe zece ani au depășit pragul de 3%. Ceea ce face ca aceste hârtii de valoare să devină interesante pentru investitorii din spațiul american și duce la reorientarea fluxului de capital din alte regiuni spre SUA. Cel mai mult au de pierdut tocmai economiile emergente. Dar riscurile sunt împărțite în mod deosebit în rândul acestor țări emergente. „Avem azi în principiu un mediu mai solid pentru economiile emergente. Doar câteva țări se confruntă cu probleme mai mari”, crede Mauricio Vargas, economist la Union Investment.

 

Turcia și problemele ei autogenerate

De exemplu Turcia: țara se află în plină transformare într-un stat prezidențial autoritar, sub Recep Tayyip Erdogan. Inflația este galopantă, a ajuns la 10%. Banca centrală ar trebui deci să majoreze dobânzile. Dar Erdogan s-a opus. Săptămâna trecută a amenințat că vizează sporirea controlului său asupra băncii centrale. Lira turcească este de luni bune în cădere liberă iar cursul descendent s-a accentuat după afirmațiile șefului statului.

Observatorii cred că problemele economice și monetare ale Turciei sunt mai degrabă autogenerate. Vinovat este principalul om din stat, chiar dacă nu îi place să audă așa ceva. Iar situația s-ar putea chiar înrăutăți, având în vedere lipsa unei viziuni de redresare. Lira slabă determină scumpirea importurilor, ceea ce va duce la noi creșteri de prețuri și la majorarea inflației. De suferit au mai ales oamenii de rând, a căror putere de cumpărare se duce și mai mult la vale.

Criza din Argentina și FMI

Un alt exemplu este Argentina. Situația economică de acolo poate fi descrisă drept dramatică. Este evident acest fapt și prin gestul guvernului de la Buenos Aires de a cere ajutorul FMI. Moneda națională aregentiniană peso a pierdut 10% față de dolarul american într-o singură săptămână. Și aici urmarea este scumpirea importurilor. Situația este grea pentru Argentina deoarece acest stat, la fel ca Turcia, are un bilanț comercial negativ, adică importă mai mult decât exportă. Cresc astfel datoriile de stat, prețurile explodează: FMI estimează că Argentina va avea anul acesta o inflație de 23%. Pentru a evita noi retrageri de capital din țară, banca centrală de la Buenos Aires a majorat dobânda de referință de la 27,5 la 40 de procente.

În ciuda problemelor mari din aceste țări amintite, vestea bună este că majoritatea statelor emergente reușesc să facă față fără mari dificultăți la majorarea dobânzilor din SUA. Dar presiunile se vor menține, pentru că dobânzile din America vor crește în continuare în mod normal în lunile care vin. Acest lucru face ca investițiile în spațiul dominat de dolarii americani să devină mai atractive, slăbind astfel celelalte monede naționale și regiuni economice.

 

Articol realizat de Mischa Ehrhardt pentru DW.com