Tirurile cu rachete balistice şi testele nucleare ale Phenianului, condamnate de nenumărate ori de comunitatea internaţională, precum şi escaladarea invectivelor între preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un continuă să amplifice tensiunile, pe fondul ameninţării unui conflict.
„China ajută, Rusia nu ajută”, a spus Donald Trump în faţa Casei Albe.
„Ne-ar plăcea ca Rusia să ajute”, a adăugat el, la o zi după o conversaţie telefonică despre Coreea de Nord pe care a avut-o cu omologul său rus Vladimir Putin.
Conform Agerpres, preşedintele rus „a spus lucruri amabile despre ce am făcut eu pentru ţară în privinţa economiei şi a spus de asemenea lucruri negative despre ceea ce se întâmplă în alte părţi”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
„Însă subiectul principal a fost despre Coreea de Nord, pentru că ne-ar plăcea să avem ajutorul său în privinţa Coreii de Nord”, a insistat el.
Anterior, vineri, Kremlinul a transmis că preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump au convenit, într-o convorbire telefonică avută joi, să facă schimb de informaţii cu privire la Coreea de Nord şi să coopereze asupra unor posibile iniţiative pentru rezolvarea crizei nord-coreene.