Acesta a apreciat, citat de Agerpres, că, datorită diversificării serviciilor oferite prin construcţia sau amenajarea unor sectoare de wellness, structura turiştilor s-a modificat, în sensul că a crescut numărul persoanelor active ce vin să-şi îngrijească starea de sănătate, precum şi al familiilor cu copii.
”Turismul balnear reprezintă un segment important al industriei turistice, care se bazează pe trei elemente de bază: existenţa unor resurse naturale cu efecte tămăduitoare – din care România are din belşug, respectiv aproximativ o treime din numărul total al izvoarelor termale şi minerale din Europa, a unei infrastructuri specifice, şi aici mă refer la posibilităţile de cazare şi baze de tratament, şi, nu în ultimul rând, la existenţa unui personal medical specializat, pe care îl avem încă, graţie unor foarte bune şcoli şi universităţi, recunoscute pentru calitatea specialiştilor pe care îi pregătesc”, a spus Nicu Rădulescu, potrivit aceleiasi surse.