Magazinul va avea o suprafață de peste 1300 mp și peste 130 de locuri de parcare. În primăvara acestui an, compania a lansat o caravană de joburi cu scopul de a ajunge în toate orașele din țară, acolo unde deține magazine.
Lidl a anunțat atunci că, începând cu 15 martie până în luna octombrie, anul acesta, „Caravana de joburi Lidl” se oprește în parcările a 88 de magazine ale retailerului din 39 de judeţe.
Cei interesaţi de o carieră în acest domeniu îşi pot depune CV-ul în cadrul Caravanei. Mai mult, aceştia pot afla informaţii despre ce înseamnă să lucrezi în cadrul companiei.
Printre beneficiile oferite, compania aminteşte: cursuri, programe şi traininguri de dezvoltare profesională şi personală, asigurare medicală gratuită, tichete de masă, vouchere, tichete cadou, abonament la sală etc.
Lidl este unul dintre retailerii de top din Europa. Compania este prezentă în 30 de țări din toată lumea și operează aproximativ 10.000 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial.