"Rămâne marea problemă a pieţei noastre: listarea companiilor, atât private, dar mai ales a celor de stat. Eu nu cred că trebuie să mai inventăm domenii strategice. Practic, noi trebuie să ne ţinem de angajamentele internaţionale şi să continuăm procesul de transfer al proprietăţii statului către privat, numai prin intermediul Bursei, nu prin orice altă metodă. Noţiunea de privatizare în România trebuie să dispară. Noi facem un transfer pe o piaţă transparentă, fie că este vorba despre Portul Constanţa, fie despre aeroporturi", a menţionat Ursache, cu ocazia lansării oficiale a Codului de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Totodată, vicepreşedintele ASF a arătat că este nevoie de o fuziune a celor două burse. "Sper ca şi Bursa de Valori Bucureşti va înţelege necesitatea, împreună cu cei de la Sibex, de a avea un singur operator de piaţă, o singură bursă", a subliniat Ursache. 

Potrivit BVB, Codul de Guvernanţă Corporativă este un set de principii şi recomandări pentru societăţile ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată în scopul creării în România a unei pieţe de capital atractive la nivel internaţional, în baza celor mai bune practici, a transparenţei şi încrederii. 

AGERPRES