„Ne-am asumat, conform programului de guvernare, Codul administrativ, pachet de legi care modifică sau upgradează toate aceste nevoi pentru funcţionarea administraţiei publice. O lege importantă din acest pachet este statutul funcţionarului public. În acest moment sunt dezbateri săptămânale cu toate sindicatele, cu tot ceea ce înseamnă dialog social pe acest nou statut, unde am insistat să fie introdusă partea de evaluare profesională semestrial, şi nu anual şi introducerea indicatorilor de performanţă. Iar acolo unde nu sunt îndepliniţi indicatorii de performanţă sau la evaluarea semestrială nu se obţine calificativul satisfăcător, să existe posibilitatea de testare profesională”, a precizat Shhaidehla un post TV.
Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh vrea ca funcționarii publici să fie evaluați semestrial
8 aprilie 2017, 18:14
Ultima modificare în 8 aprilie 2017, 18:17
Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, consideră că noul statut al funcţionarului public ar trebui să cuprindă indicatori de performanţă, iar partea de evaluare profesională ar trebui să se facă semestrial, şi nu anual.
Etichete: evauare,
fuctionari,
functionari publici,
Sevil Shhaideh
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook