De aproximativ două săptămâni, angajaţii TAROM îl aşteaptă pe noul director general adjunct la Tarom, Sorin Bușe să vină să-şi preia atribuţiile și funcția de manager până la selecția unui nou director general. Ba mai mult, nici ceilalţi doi directori generali adjuncţi selectaţi de către Consiliul de Administraţie al TAROM pentru funcţiiile de şef administrativ, Paul Gurău şi directorul de marketing Costin Ciotec nu s-au prezentat la serviciu după mai bine de 14 zile de la alegerea acestora. Surse din Ministerul Transporturilor ne-au confirmat că Sorin Buşe nu va mai ocupa funcţia de CEO al companiei TAROM „Nu s a ajuns la un conses pe contractul de mandat. Salariul pentru funcţia de CEO TAROM a fost diminuat. Fostul CEO TAROM încasa 10.000 de euro/lună, nu se mai oferă locuinţă şi nu se mai decontează alte cheltuieli”, ne-au explicat sursele citate. Fără să aibă competenţe de bun manager în domeniul aviatiei, Sorin Buşe ar fi cerut o leafă mult mai mare decât cea a fostului şel Christian Heinzmann care încasa 10.000 euro/lunar plus decontarea altor cheltuieli în valoare de aproximativ 4.000 euro/lună.
Directorul comercial selectat a fost angajatul firmei Fly Level
Pe lângă noul CEO aşteptat de cei aproximativ 2.000 de salariaţi din cadrul TAROM, Consiliul de Administraţie aşteaptă ca şi ceilalţi doi directori, Paul Gurău şi Costin Ciotec să-şi preia atribuţiile. Conform salariaţilor TAROM, noul director aministrativ, Paul Gurău, fost angajat al unei firme de consultanţă cu doi angajaţi, ar fi trebuit să se prezinte la birou din data de 30 mai. În schimb, noul director comercial, Costin Ciotec, după două săptămâni de la numire, a trecut aproximativ o oră pe la serviciu să vadă unde va avea noul biroul. Înainte de a fi numit director comercial selectat pentru compania TAROM, Costin Ciotec a fost angajat în cadrul Fly Level, o firmă de apartament care scotea pe bandă rulantă stewardese.