Vlad Rusnac, directorul general al Rompetrol Downstream a precizat ieri, cu ocazia inaugurării unei noi stații Rompetrol în București, că din primele date referitoare la vânzările din semestrul I reiese o stabilitate a acestora, chiar o creștere de 1%. “Anul viitor sperăm să avem o creștere a vânzărilor la nivel național ținând cont de reducerea TVA și anularea supra-accizei de 7 eurocenți”, a declarat reprezentantul companiei.

Conform datelor disponibile pe primul trimestru al acestui an, cei mai importanți doi jucători de pe piața carburanților au raportat vânzări în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
De exemplu, OMV Petrom a anunțat pe primele trei luni vânzări în retail de 750.000 de tone, în creștere cu 5% față de primul trimestru din anul trecut, în timp ce Rompetrol Downstream a vândut pe piață internă 347.000 de tone de carburanți, cu 1% mai mult față de perioada ianuarie-martie 2014. Totodată, exporturile companiei au crescut în perioada menționată cu 4%, depășind 574 de mii de tone.  

Trebuie amintit faptul că în primul trimestru al acestui an prețurile carburanților au scăzut și sub prețul de 5 lei/litru ca urmare a evoluției cotației internaționale a țițeiului. Începând cu luna aprilie, prețurile la benzinei și motorinei au urcat din nou ajungând la un nivel cuprins între 5,4 și 6 lei, în funcție de sortiment și de fiecare companie în parte.

În prima parte a anului trecut s-a constatat o scădere a vânzărilor, mai ales în cel de-al doilea trimestru, după ce de la 1 aprilie a intrat în vigoare supra-acciza de 7 eurocenți pe litru de carburant.

Citește și:Rompetrol Downstream își consolidează prezența pe piața carburanților și deschide încă 30 de benzinării