O analiză a portalului imobiliare.ro, dată publicităţii săptămâna trecută, mizează pe o majorare cu 10% a chiriilor pe fondul venirii studenţilor începând cu data de 1 octombrie. Este spaţiu pentru astfel de scumpiri?
Mihai a lucrat timp de mai bine de zece ani în industria financiară la Bucureşti, însă s-a retras, din anul 2011, în Transilvania de sud, de unde este. Motivul? „Chiriile sunt foarte mari“, spune el. A preferat să plece în perioada crizei, pentru că piaţa în care activa nu îi oferea minimele oportunităţi pentru a putea plăti costurile pentru un adăpost. Casele de brokeraj, spre exemplu, abia ofereau salariul minim pe economie, plus bonusuri în funcţie de tranzacţiile intermediate, într-o perioadă în care rulajele se prăbuşiseră la bursă. A preferat să părăsească, în cele din urmă, capitala. „În ţară costurile sunt încă rezonabile. Poţi găsi un apartament de cumpărat cu 9.000-10.000 de euro chiar într-un oraş în care există locuri de muncă ca al meu“, spune el.
Cazurile ca acesta scot oamenii productivi din joc pentru o rentă extrasă de segmentul de real estate. Este şi motivul pentru care o corecţie pe mai departe a preţurilor în imobiliare ar fi bine-venită, spune profesorul Adrian Mitroi, care predă Finanţe Comportamentale şi Managementul Portofoliului la ASE. „Deflaţia imobiliară este un fenomen sănătos şi corect, dar dificil de prevăzut nu dacă, ci când începe“, a declarat el pentru Capital. Atunci când această corecţie a activelor devine de neevitat, mâna invizibilă a economiei va găsi mijloace imediate de realocare, fără scrupule, a capitalului spre alte active mai productive, aducătoare de creştere economică şi bunăstare, continuă explicaţia. Un reper de urmărit ar fi când investiţia în active imobiliare depăşeşte 20%, aşa cum s-a întâmplat în anul 2007 în Irlanda şi Spania, înainte de crahul rezidenţial.
Chiria mare te aruncă afară din casă… şi din ţară
„Vara a încins piaţa imobiliară“, titra recent Capital amintind de şase tranzacţii majore în luna august pe toate segmentele principale: birouri, retail şi industrial. Băncile se sindicalizează pentru acordarea de credite mai mari de 30 milioane euro, febra mall-urilor se reaprinde, retailerii ajung cu investiţiile lor în cel mai rău famat cartier al Bucureştiului, iar unul dintre marii dezvoltatori mizează pe începutul unui ciclu de creşteri de aproximativ cinci ani. „Creşte în mintea lor“, ne spune Mihai. Expertiza sa nu este în real estate, ci în finanţe, cea care îl face să creadă că am atins praguri de sustenabilitate.
Experienţa lui nu este singulară. Are un prieten care câştigă 3.500 de lei lucrând la o companie de IT şi care a clacat la rândul său: nu mai vrea să dea peste jumătate din ce câştigă pe adăpost. Aurel a ales ţinta Zaragoza, în Spania, unde cu un salariu de intrare de 800 de euro şi o chirie de 220 euro pe lună, spune că se va descurca mai bine. Dacă deraiază, chiar şi ajutorul de şomaj este mai atractiv. Cercetările sale pe site-urile de specialitate din Spania i-au arătat că poate găsi de cumpărat case de 50-60.000 de euro în suburbii ale unor mari oraşe. Am verificat pe popularul portal fotocasa.net şi am găsit mai degrabă marginal locuinţe în această plajă de preţ. Totuşi sunt. Conform site-ului brokerului imobiliar Solvia, în zona Zaragoza sunt listate 30 de proprietăţi cu preţuri de vânzare sub 60.000 de euro şi zece locuinţe în Valencia în aceiaşi parametri. Este o decizie pe deplin înţeleasă de Mihai: „Aici nu ai calitatea vieţii. Nu ai cum să ai! Câştigi 2.000 de lei şi dai totul pe chirie.“
Casele bântuite de monştri
Nici în Spania, şi cu atât mai puţin în România, achiziţiile de case nu sunt atractive, afirmă Mitroi. „Un credit ipotecar nu este o investiţie, pentru că presupune finanţele familiei şi poziţionarea acestora peste ciclul de viaţă economic al individului sau al familiei acestuia. Un credit sau un plasament imobiliar este una din puţinele instanţe economice în care rezultatul este uşor predictibil – profit foarte greu de atins, pierdere foarte uşor de obţinut. Majoritatea studiilor academice arată că randamentul investiţiilor ipotecare este, în general, negativ“, spune profesorul de economie.
Spre deosebire de ciclul de la jumătatea deceniului trecut, acum consumatorul este mai avizat şi nu se mai repede la contractarea unor credite ipotecare. „Este acum mult mai priceput la finanţe, a învăţat pe propria piele, a citit mult, a învăţat sa fie critic cu opiniile altora“, spune Mitroi.
Mihai este unul dintre aceştia. „Costul vieţii e mult prea ridicat la ora actuală“, spune el, menţionând presiunea adăugată de cheltuielile ridicate pe locuinţă. El punctează, în plus, hazardul moral că cei productivi sunt penalizaţi de deţinătorii de active imobiliare ale căror preţuri au fost susţinute artificial de stat prin Programul „Prima Casă“. „Lumea asta naşte monştri. Nu poţi să-i ceri cuiva cu salariu de 1.500 de lei pe lună o chirie de 300 de euro“, conchide el.
