Westfield este un proiect dezvoltat și finanțat de EAIG (European American Investment Group), care a beneficiat până acum de investiții în valoare de peste 8 milioane de euro – totalul investițiilor estimate pentru întregul proiect ridicându-se la suma de 70 de milioane de euro.

 

La începutul lunii iulie, cartierul a împlinit 10 ani – prima investiție aici fiind înregistrată în 2006, odată cu achiziția primului teren destinat dezvoltării. Vânzările au debutat la sfârșitul anului 2011, cartierul având, până acum, un număr de circa 140 de vile vândute, în primele 2 zone dezvoltate: zona 1, totalizând un număr de 90 de loturi, și zona 2, care oferă 105 de loturi pentru case.

 

Oferta de vile Westfield

 

Vilele proiectate modern, cu elemente de design de inspirație americană și nordică, cu retragere stradală de 10 metri și peluze cu landscaping, au adus o notă proaspătă în oferta imobiliară arădeană.

 

Situându-se la o marjă de investiție competitivă – prețul unei vile din colecția 2016 variind între 65.000 și 82.000 euro la gri, vilele din Westfield câștigă tot mai mult teren în preferința cumpărătorilor. Acestea oferă o alternativă mult mai avantajoasă la apartamentele la bloc, cotate cu prețuri echivalente sau mai mari la aceleași suprafețe construite.

 

Facilități de inspirație americană

 

Conform reprezentanților Westfield, cartierul aduce, în premieră în vestul țării, un concept inspirat din cartierele americane stilate, cu vile de familie care oferă un stil de viață relaxat și ultra-confortabil. Acest lucru influențează fiecare aspect al proiectului rezidențial: de la infrastructura cartierului, la specificul vilelor – cu suprafețe vitrate foarte mari, terasă generoasă cu acces multiplu, și nu în ultimul rând, la facilitățile oferite rezidenților.

 

Westfield oferă o paletă largă de facilități: spații verzi de 100.000 mp alocate în proiect, locuri de joacă pentru fiecare zonă a cartierului, străzi largi de 7 metri, pavate, cu circuit închis, 6000 mp de terenuri de sport și primul Clubhouse rezidențial din România: o clădire cu o suprafață de 1200 mp, cu servicii dedicate rezidenților.

 

Clubhouse-ul rezidențial găzduiește cafenea, restaurant, piscină exterioară cu terasă și piscină interioară cu spa, sală de fitness, sală media, creșă / grădiniță și birourile companiei.

 

O nouă campanie Westfield

 

Odată cu rebranding-ul la care s-a lucrat pe parcursul a două luni, Westfield lansează o nouă campanie de comunicare, care de data aceasta nu vorbește despre produs, ci despre filosofia companiei, focalizată pe oameni și generozitate. Astfel, Westfield se diferențiază printr-un stil vizual modern, minimalist și dinamic, dar și printr-un mesaj pozitiv, motivant, al cărui scop nu este să vândă un produs, ci să atragă atenția spre ceea ce ar trebui să fie pe primul loc, în orice business contemporan.

 

„Westfield e despre oameni. Nu am conceput și construit Westfield doar pentru profit. Fiecare lucru pe care îl facem, fiecare detaliu pe care ne străduim să-l perfecționăm de la an la an, se datorează credinței sincere că oamenii merită ceva mai bun. Una dintre cele mai mari dorințe ale noastre, încă de la început, a fost ca Westfield să facă o diferență reală în comunitatea arădeană – și ulterior să extindem la nivel național modelul unui cartier orientat spre nevoile oamenilor, și nu spre profituri sau interese proprii.” – declară Emanuel Bistrian, CEO Westfield.