Producţia de cărbune a României s-a ridicat anul trecut la 6,2 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 15,9 la sută mai mică faţă de cea din 2008, şi a reprezentat 0,2 la sută din producţia mondială de cărbune, conform statisticilor companiei petroliere British Petroleum.
În 2009, producţia de cărbune a fost cu 500.000 tone mai mică faţă de cea din 1999.
Cea mai mare producţie de cărbune a realizat-o China – 1,537 miliarde tone echivalent petrol (tep), urmată de Statele Unite ale Americii – 498 milioane tone echivalent petrol. În Uniunea Europeană, producţia de cărbune a scăzut anul trecut cu 10,8 la sută, ajungând la 261,3 milioane tone echivalent petrol (opt la sută din total).
În ceea ce priveşte consumul de cărbune, acesta a fost în România de 5,7 milioane tone echivalent petrol şi a reprezentat 0,2 la sută din consumul mondial.
Cel mai ridicat consum s-a înregistrat în China – 1,552 miliarde tone echivalent petrol, SUA – 539,9 milioane tep, Australia – 228 milioane tep şi India – 211,5 milioane tep. În Uniunea Europeană consumul a fost de 158,4 milioane tep şi a reprezentat 4,6 la sută din consumul mondial..
România deţinea, la finele anului trecut, rezerve de cărbune de 422 milioane tone (0,1 la sută din rezervele mondiale), cele mai mari rezerve găsindu-se în SUA – 238,308 miliarde tone, Rusia – 157,01 miliarde tep şi China – 114,5 miliarde tep. Rezervele UE totalizau 29,57 miliarde tep (3,6 la sută din total).
SURSA: Agerpres