Se dau 1.000 de lei. În baza unui voucher emis de ANSVSA, românii ar putea beneficia de porc de Crăciun. Inițiativa este menită să sprijine şi sectorul de creștere a suinelor din România. Din cauza restricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană, micii crescători sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcilor. Această inițiativă ar putea rezolva problema.
Există o lege aflată în dezbatere în parlament, denumită Legea porcului. Acest tip de inițiativă legislativă ar putea acoperi diverse aspecte legate de producția, comercializarea sau gestionarea porcilor în cadrul industriei agricole.
Micii crescători vor putea vinde porci de Crăciun
Luni, pe data de 6 noiembrie, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că după ce a convocat conducerea ANSVSA şi structura din cadrul Ministerului Agriculturii, a decis ca în perioada sărbătorilor de iarnă, atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice. Instituţia va modifica astfel Ordinul dat iniţial de ANSVSA. Oficialul nu a spus însă nimic despre vouchere.
„În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a declarat el.
Florin Barbu a adăugat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.
Ajutor pentru cei care renunță la creșterea porcilor
Inițiativa legislativă pentru modificarea Legii Porcului prevede acordarea de vouchere în valoare de 1.000 de lei micilor crescători care, din cauza pestei porcine, sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcilor. Noile vouchere ar urma să fie emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit Agrointel, inițiativa va fi depusă în Parlament de către Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
Oficialul a declarat că inițiativa va veni în sprijinul Legii Porcului. Mai exact, persoanele înscrise în Registrul Agricol drept mici crescători de porci, care vor să renunțe la creșterea porcilor din cauza restricțiilor impuse de pesta porcină și care se află în apropierea unor ferme comerciale de creștere a porcilor (pe o rază de 10 km) pot primi timp de 5 ani câte un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro.
„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc”, a explicat el.