1.500.000 pensii NU vor crește după recalculare. Pensionarii pot depune contestație

1.500.000 pensii NU vor crește după recalculare, în ciuda afirmațiilor făcute de oficialii români, care le-au promis pensionarilor că 3.500.000 de pensii vor crește cu 40%, în medie. În realitate, de la 1 septembrie 2024, unele pensii vor crește doar cu 1 leu, altele vor crește cu peste 2.000 de lei. În plus, 1.500.000 de pensionari NU vor primi niciun leu în plus din toamnă.

Newsweek a identificat categoriile de pensionari care nu vor primi niciun leu în plus în toamnă. Este vorba de pensionarii care au muncit mai puțin de 25 de ani, chiar dacă au avut grupe de muncă sau au muncit în condiții deosebite. Totuși, pensionarii au drepturi să conteste sumele de bani pe care urmează să le primească, după recalculare. Ei pot contesta decizia de recalculare în 45 de zile de la emiterea deciziei.

Mai există speranță pentru pensionarii din România

După data de 1 septembrie 2024, cei care au ieșit la pensie înainte de anul 2001 pot depune acte care să dovedească faptul că au avut venituri nepermanente. Pot depune aceste acte până la data de 1 martie 2025. Pe baza lor, se poate face o nouă recalculare.

O soluție eficientă pentru cei care nu au acumulat suficienți ani de muncă este achiziționarea vechimii în muncă. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura Oprescu, a spus deja că pensionarii care nu au acumulat minimum 15 ani de muncă pentru a primi pensia minimă pot cumpăra șase ani de vechime în muncă.

simona bucura oprescu
Simona Bucura-Oprescu (SURSA FOTO: Camera Deputaților)

Prețul vechimii în muncă a crescut odată cu majorarea salariului minim pe economie. De la 1 iulie 2024, un an de vechime în muncă costă 11.100 de lei. Vechimea în muncă poate fi cumpărată până în anul 2026. Executivul a prelungit perioada de achiziție cu un an.

Nicio pensie nu va scădea, după recalculare

Vă reamintim că nicio pensie nu va scădea, după recalcularea lor, a dat asigurări ministrul Muncii și Protecției Sociale. Deciziile de recalculare a pensiilor vor ajunge la beneficiarii lor între 16 august și 31 august. Casele Teritoriale de Pensii au început deja listarea deciziilor de pensionare.

„Colegii de la Casa Naţională de Pensii au finalizat procesul de reevaluare a dosarelor de pensii, asta înseamnă că în acest moment toate datele sunt în sistemul informatic. (…)

Sunt în plin proces de recalculare, colegii de la casele teritoriale de pensii, deja, în acest moment, au început listarea deciziilor de pensionare”, a declarat ea în cadrul unei intervenții TV.