În primul trimestru al anului 2020, PremiQaMed a primit 350 de pacienți din România, comparativ cu 450 în aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, de când granițele s-au deschis la jumătatea lunii iunie pentru cetățenii români, Grupul a primit 70 de pacienți din România și estimează aproximativ 100 în luna iulie.

Până la finalul anului, Grupul estimează că 1.250 de români vor veni la tratament în regim de internare sau ambulator, vara acestui an urmând să fie mai aglomerată decât oricare altă perioadă a anului.

Costul mediu pentru tratamentele în regim de internare este de aproximativ 7.000 EUR, în funcție de condiția medicală, în timp ce pentru diagnosticare / tratamentele în regim ambulator costurile variază între 300 – 2.000 EUR, de la caz la caz.

În fiecare an, PremiQaMed întâmpină aproximativ 8.000 de pacienți internaționali. România este una dintre primele 5 țări, alături de Rusia, Germania, Ucraina și Serbia, de unde vin pacienții internaționali la spitalele PremiQaMed. De fapt, 1 din 6 pacienți internaționali ai PremiQaMed este român (aproximativ 17-18% din totalul pacienților internaționali).

Per ansamblu, cele mai căutate servicii medicale, la spitalele PremiQaMed, sunt diagnosticarea și pachetele de Check-Up (investigații preventive cu preț paușal). Specializările medicale cel mai frecvent accesate de către pacienți sunt:

  1. Oncologie (servicii de diagnosticare, biopsie, imunoterapie, chimioterapie, a doua opinie oncologică, chirurgie minim invazivă);
  2. Chirurgie (oncologică, ginecologică, ortopedică, gastro-enterologică, urologică, neurochirurgie);
  3. Ginecologie (chirurgie minim invazivă);
  4. Ortopedie (chirurgie endoprotetică – șold sau genunchi, precum și traumatologie sportivă);
  5. Urologie (intervenții minim invazive pentru bolile prostatei);
  6. Diagnosticare;
  7. Cardiologie (cateterism cardiac, ablații împotriva aritmiei);
  8. Boala Parkinson;
  9. Oftalmologie

Grupul PremiQaMed este un operator de spitale private din Austria care oferă servicii de înaltă performanță în domeniul medical, cu accentul pus pe o îngrijire medicală excelentă, o calitate excepțională a serviciilor și procese optimizate.

Cu al doilea cel mai mare numar de doctori la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeana si unul dintre cele mai puternice sisteme medicale de pe continent, Austria este actualmente una dintre principalele destinatii de turism medical din Europa.

Potrivit Biroului comercial al Ambasadei Austriei la București, pentru peste 4.000 de pacienți români, Austria este, an de an, prima opțiune în ceea ce privește turismul medical. Românii aleg Austria datorită încrederii mari în sistemul medical și a raportului calitate-preț excelent.

În Austria, sunt aproximativ de 265 de spitale, mai mult de 900 de clinici ambulatorii, peste 70 de centre de reabilitare, peste 800 instituții de îngrijire bătrâni, 30 de centre de geriatrie și 9 aziluri.