1 Aprilie – Ziua Păcălelilor! Superstiții și originea: De ce nu ai voie să te superi în această zi

În fiecare an, la 1 aprilie, este marcată Ziua Păcălelilor, cunoscută şi ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor (April Fools’ Day), când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, să-i facă o farsă colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcăleşte pe toată lumea.

Tradiţia Zilei păcălelilor de 1 aprilie are rădăcini care se pierd în vechime. Din timpuri străvechi, popoare din Europa au celebrat Anul Nou în jurul datei echinocţiului de primăvară. Însă, odată cu stabilirea datei de 1 ianuarie ca primă zi a anului, cei care uitau de schimbare au devenit victime ale glumelor sau farselor, conform site-ului timeanddate.com.

Unii spun că obiceiul ar fi originar din Franța

Unii istorici consideră că acest obicei este originar din Franţa, pornind de la mutarea zilei de Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie, odată cu adoptarea calendarului gregorian, în secolul al XVI-lea. Cei care au continuat să celebreze Anul Nou pe 1 aprilie în loc de 1 ianuarie erau numiţi ”păcăliţii de aprilie”.

1 Aprilie – Ziua Păcălelilor! Superstiții și originea: De ce nu ai voie să te superi în această zi

O altă poveste plasează mai exact originile acestei sărbători în Edictul lui Roussillon (1564, Franţa), care decreta că prima zi a Anului Nou, sărbătorită până atunci de Paşti, se muta pe 1 ianuarie. Sărbătoarea Paştilor, cu o dată variabilă, se întâmpla să aibă loc adesea în aprilie, astfel că ”păcăliţii de aprilie” au devenit cei care au păstrat tradiţia celor două sărbători în această lună, potrivit dictionary.com.

Alții insistă că ar data din vremea romanilor

Unele legende evidenţiază că glumele şi farsele din jurul primei zile a lunii aprilie datează din vremea romanilor. Romanii şi celţii sărbătoreau un festival de glume în perioada echinocţiului de primăvară.

În Marea Britanie şi Canada, farsele de Ziua internaţională a păcălelilor – ”Fool’s Day” – se fac până la amiază, după acest moment al zilei considerându-se că poartă ghinion să mai faci farse. Oricine uită această regulă devine chiar el ”April Fool”.

1 Aprilie – Ziua Păcălelilor! Superstiții și originea: De ce nu ai voie să te superi în această zi

În Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi zonele unde se vorbeşte franceza din Canada şi Elveţia, tradiţia de 1 aprilie este cunoscută ca ”Poisson d’Avril” (”peşte de aprilie”).

Superstiții de 1 aprilie

Se spune că cei care nu răspund cu zâmbetul pe buze unei farse făcute de 1 aprilie vor fi urmăriți de ghinion tot anul. De asemenea, în cazul bărbaților păcăliți de o femeie frumoasă de Ziua Păcălelilor se spune că vor ajunge să o ia de nevastă, sau, dacă bărbatul este căsătorit, cei doi vor rămâne prieteni foarte buni.

În cazul celor care intenționează să se căsătorească de 1 aprilie, dacă țin cont de superstiții, nu ar trebui să facă acest lucru pentru că mariajul nu va funcționa.

În ceea ce privește copiii născuți de Ziua Păcălelilor se spune că aceștia vor fi norocoși în afaceri, dar vor fi urmăriți de ghinion la jocurile de noroc.

Nu în ultimul rând, cei care nu pun la cale o farsă în această zi se spune că va fi păcălit pentru tot restul anului.

1 Aprilie – Ziua Păcălelilor! Superstiții și originea: De ce nu ai voie să te superi în această zi

Sursă foto: dreamstime