Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa la ceremonia oficială de Ziua Națională în format restrâns, organizată la Arcul de Triumf. Ceremoniile oficiale de 1 Decembrie se vor desfășura respectând regulile impuse de pandemia COVID-19.
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus.
Astfel, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, pe 12 noiembrie, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale.
Principalele măsuri de protecție
În Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti ceremonia va fi organizată cu participarea a cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.
Aceste măsuri sunt:
* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;
* menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;
* durata ceremoniei este de maximum o oră.
Aproximativ 150 de militari la Arcul de Triumf
În Bucureşti, aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa la ceremonia oficială în format restrâns, organizată la Arcul de Triumf.
”În acest an, vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor noștri făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiționale.
Însă, cu siguranță, vom fi împreună în spirit, ca o națiune puternică, mereu unită și solidară atunci când în joc este chiar salvarea țării noastre.
Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical”, a declarat președintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.
Foto: INQUAM / Alexandru Prepeliță.