Mărțișorul dăruit în ziua de 1 martie trebuie purtat până pe 9 martie. Fie că îl purtați la piept sau la mână, acesta nu trebuie dat jos mai devreme. Tradiția spune că acesta trebuie pus într-un copac înflorit.
Potrivit tradiției, aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se spune și că dacă îți pui o dorință în timp ce pui MĂRȚIȘORUL în pom, aceasta se va îndeplini.
Ce spune legenda
Potrivit legendei, soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.
În unele regiuni, mărțișorul este purtat toată luna martie. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.
Mărțișoarele sunt dăruite fetelor, doamnelor, prietenelor, mamelor și bunicilor.
Ce să nu faci de 1 Martie
De 1 martie, gospodinele nu au voie să dea cu mătura sau să spele. Conform tradiției, cele care fac treabă în această zi vor aduce înapoi gerul Babei Dochia și vor da norocul afară din casă.
Azi, trebuie să bei vin roșu. Se spune că vei avea un an plin de prosperitate. De asemenea, de 1 martie, dacă te cerți cu cineva, vei risca să ai dispute până când va veni toamna.