Un milion de euro pentru instruirea comisarilor de la Garda Naţională de Mediu şi a mii de operatori economici

Un număr de 630 de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu /GNM/ şi 3.610 de operatori economici vor intra într-un program de instruire profesională în domeniul controlului poluării prin intermediul unui proiect în valoare de peste 1 milion de euro lansat marţi de GNM în cadrul unei conferinţe de specialitate.

'Trăim într-un an destul de important în care 99,99% dintre proiecte trebuie finalizate până la 31 decembrie. La fel şi cu acest proiect al Gărzii Naţionale de Mediu, lansat azi, ce trebuie să se încheie până în decembrie. Consider că Garda de Mediu, prin comisarii săi, trebuie să ştie ce se întâmplă cu fiecare deşeu periculos care intră în ţară. Vom fi foarte vigilenţi începând de la 1 ianuarie 2016. Salubriştii sunt şi acum obligaţi să aibă pe maşini GPS-uri şi, de asemenea, un cod specific pentru fiecare deşeu, în aşa fel încât să putem vedea ce cantitate de plastic, hârtie, sticlă au colectat. În funcţie de asta se va aplica taxa specifică. Dacă produce zero deşeu, atunci şi taxa va fi zero', a declarat, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului GNM, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu. 

Proiectul 'Creşterea capacităţii Gărzii Naţionale de Mediu de a aplica strategia şi legislaţia UE privind deşeurile periculoase şi substan?ele chimice (GNM-DPSC)' are o valoare totală de 1.053.400 euro şi este finanţat prin granturi SEE în cadrul Programului RO04 – Reducerea Substanţelor Periculoase. 

Scopul proiectului îl constituie creşterea capacităţii Gărzii de Mediu de a monitoriza deşeurile periculoase în mediu prin realizarea şi utilizarea unei aplicaţii pentru monitorizarea trasabilităţii acestora. De asemenea, obiectivul specific îl reprezintă creşterea capacităţii GNM de a se integra la nivel de comunicaţii şi suport IT şi informaţional cu instituţiile ce au responsabilităţi în control, monitorizare şi intervenţie pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluărilor asupra factorilor de mediu. 

'În acest moment, suntem în Convenţie de verificare pentru fiecare deşeu care intră în ţară. Aceasta se referă doar la deşeurile pentru valorificare, nu pentru depozitare. România nu importă deşeuri pentru le depozita, iar dacă vorbim de asta ne referim doar la depozitare temporară într-o limită foarte mică de timp. Să nu uităm că substanţele periculoase au dus la catastrofe pentru că nu s-au luat măsurile adecvate', a punctat Florin Diaconu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu. 

Pentru atingerea obiectivului general al proiectului vor fi implementate activităţi, precum realizarea şi testarea unei aplicaţii informatice care să monitorizeze traseul deşeurilor de la punctul de plecare către destinaţie, realizarea unui ghid de utilizare a aplicaţiei informatice pentru operatorii care gestionează substanţe şi deşeuri periculoase, conceperea unui ghid de scenarii de expunere pentru mediu şi sănătatea umană, dezvoltarea competenţelor pentru 44 de angajaţi ai GNM în a utiliza aplicaţiile informatice dezvoltate prin proiect. 

În plus, norvegienii de la Computas AS vor fi responsabili cu realizarea paginii WEB a proiectului, precum şi a aplicaţiei informatice în sine şi a unei baze de date cu valorile minime şi maxime ale substanţelor potenţial periculoase pentru mediu. 

GNM va implementa timp de 12 luni acest proiect, în parteneriat cu compania norvegiană de software Computas AS.

AGERPRES