Amendă de până la 10.000 de lei pentru părinții care-și implică copiii în protestele politice
Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu s-au adunat la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde s-a analizat recursul depus de acesta. Recursul vine după ce Curtea de Apel București i-a respins cererea de anulare a deciziilor Biroului Electoral Central (BEC), care au oprit procesul electoral pentru alegerile prezidențiale din 2024.
În imaginile surprinse, se vede o femeie care a venit la protest cu copilul său. Copilul ținea o pancartă pe care scria „Călin Georgescu Președinte.” Potrivit legii, părintele sau persoana responsabilă ar putea primi o amendă între 5.000 și 10.000 de lei, deoarece Legea 272/2004 interzice folosirea copiilor pentru a obține avantaje sau a influența decizii publice.
Ce prevede legea?
Părinții pot să aducă copiii la proteste, atâta timp cât acestea sunt pașnice și respectă legea. Legea nu interzice explicit copiilor să participe la manifestații publice. De exemplu:
- Legea adunărilor publice (Legea nr. 60/1991) nu impune limite de vârstă pentru participarea la proteste.
- Legea privind drepturile copilului (Legea nr. 272/2004) nu interzice prezența copiilor la proteste, dar prevede că aceștia nu pot fi folosiți pentru câștiguri personale, influențarea deciziilor autorităților sau alte scopuri similare. Dacă acest lucru se întâmplă, părintele riscă o amendă între 5.000 și 10.000 de lei.
Plângeri anonime au fost înregistrate la Autoritatea pentru Protecția Copilului (ANPC) în legătură cu prezența copiilor la proteste. Totuși, ANPC nu poate deschide investigații în acest sens; doar poliția are această autoritate.
Pentru a sancționa un părinte, trebuie dovedit că intenția lui a fost să folosească copilul pentru câștiguri sau influențarea autorităților, ceea ce e dificil de demonstrat în cazul protestelor mari.
Copiii au dreptul la libera exprimare și participare la întruniri pașnice
Mai mult, copiii au dreptul la libera exprimare și participare la întruniri pașnice, drepturi garantate de Constituție, de Legea nr. 272/2004 și de Convenția ONU privind drepturile copilului. Totuși, această Convenție interzice folosirea sau forțarea copiilor să participe la manifestații, mai ales violente, un lucru subliniat și de UNICEF.
Deși copiii mici nu pot înțelege pe deplin aspectele politice sau economice ale protestelor, părinții sunt responsabili să le explice situația într-un mod pe care aceștia îl pot înțelege, în funcție de vârsta lor.