10.000 de lei de persoană, garantat! S-a schimbat legea în România. Cine sunt beneficiarii

bani, lei, pensii, pensii sub 2.000 lei

SURSA FOTO: Dreamstime

Începând de anul acesta, persoanele cu dizabilități vor beneficia de mai multe tipuri de ajutoare financiare. Unul dintre aceste ajutoare este beneficiul pentru tranziție, în valoare de 10.000 de lei, potrivit metodologiei de acordare și de plată a acestor ajutoare.

În luna ianuarie, Legea 7/2023 a introdus posibilitatea ca persoanele cu dizabilități să primească mai multe noi beneficii financiare. Printre ele se numără și beneficiul de tranziție. Acesta nu poate fi solicitat încă, deoarece nu a fost oficializată și o metodologie de acordare.

Metodologia de acordare și de plată a beneficiului de tranziție pentru persoanele adulte cu dizabilități este cuprinsă într-un proiect de hotărâre care se află în dezbatere publică de puțin timp.

Cine poate primi beneficiu de tranziție?

Metodologia stabilește că “beneficiul de tranziție se acordă o singură dată și ori de câte ori este nevoie persoanelor adulte cu dizabilități, posesoare ale unui certificat de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate, pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate sau pentru prevenirea reinstituționalizării”.

Potrivit avocatnet.ro, beneficiul de tranziție va putea fi solicitat de persoanele adulte cu dizabilități care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

  • dețin certificat sau decizie de încadrare în grad de handicap grav, accentuat, mediu sau ușor (în termen de valabilitate);
  • se află într-una din următoarele situații: au calitatea de persoană aflată în proces de dezinstituționalizare și participă la activități pentru pregătirea transferului în comunitate sau au calitate de persoană aflată în risc de instituționalizare;
  • li s-a întocmit un raport de evaluare a nevoilor individuale de viață, care cuprinde recomandarea de locuire independentă;
  • nu realizează venituri sau au venituri nete (singure sau împreună cu familia) mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară (3.000 de lei).

Costurile care se vor putea acoperi cu ajutorul beneficiului de tranziție

Cu acești bani, persoanele cu dizabilități vor putea acoperi costuri legate de reparații, lucrări de adaptare a locuinței, achiziție a consumabilelor de uz casnic, mutare a bunurilor personale, transport, contractare de servicii necesare, plata serviciilor sociale de care beneficiază la transferul din instituțiile rezidențiale în comunitate, precum și alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență ori de criză.

Beneficiul de tranziție va fi în valoare de 10.000 de lei, iar valorile maxime de referință ale cheltuielilor acoperite prin acesta acordat persoanei adulte cu dizabilități care întrunește criteriile de eligibilitate sunt următoarele:

  • 1.000 de lei – costuri de reparații;
  • 2.500 de lei – lucrări de adaptare a locuinței;
  • 1.000 de lei – achiziție a consumabilelor de uz casnic (veselă, obiecte electrocasnice etc.);
  • 1.000 de lei – mutarea bunurilor personale și transport;
  • 2.000 de lei – contractare de servicii necesare (igienizare, instalare de utilități etc.);
  • 2.000 de lei – plata serviciilor sociale de care beneficiază în comunitate;
  • 500 de lei – alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență/ criză.